Foc la acoperișul unei case din Frâncești

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la acoperișul unei locuințe din localitatea Frâncești, mobilizând de urgență pompierii militari din județul Vâlcea.

„Pompierii militari vâlceni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Frâncești”, a transmis maiorul Sorin Albinaru, din cadrul ISU Vâlcea.
La fața locului au fost trimise echipaje din cadrul Punctului de Lucru Bunești, care au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Intervenția promptă a făcut ca flăcările să fie rapid ținute sub control.

„În acest moment incendiul este localizat. Nu sunt victime. Misiune în dinamică”, a precizat aceeași sursă în timpul intervenției.

Ulterior, pompierii au reușit să lichideze incendiul, limitând extinderea acestuia. „Incendiul este lichidat. A ars la nivelul acoperișului pe o suprafață de 50 mp”, a mai declarat maiorul Sorin Albinaru.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă acoperișul locuinței a fost afectat pe o suprafață considerabilă. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.