FOTO/VIDEO: Stop bullying la Școala Gimnazială Măgura! Voluntari europeni aduc lecții de empatie

Preșcolarii și elevii de la Școala Gimnazială din satul Măgura, comuna Mihăești, județul Vâlcea, sunt implicați în aceste zile într-o serie de activități educative dedicate prevenirii bullying-ului, desfășurate în cadrul proiectului „Bullying is never OK”, implementat de Asociația Focus on Youth.

Inițiativa se derulează în baza Certificării de Calitate nr. 2023-1-RO01-ESC51-VTJ-000125057 și a proiectului nr. 2025-1-RO01-ESC51-VTJ-000346499, parte a programului european Corpul European de Solidaritate. Programul sprijină implicarea tinerilor în activități de voluntariat și proiecte care contribuie la dezvoltarea solidarității, incluziunii sociale și coeziunii comunitare.

Deținerea certificatului de calitate confirmă faptul că organizația are capacitatea de a implementa proiecte de voluntariat la standarde europene și reprezintă o condiție esențială pentru accesarea finanțării în cadrul programului .

În anul curent, activitățile sunt susținute de voluntari internaționali din Franța, Bulgaria și Spania, care desfășoară săptămânal sesiuni interactive cu elevii, bazate pe metode de educație non-formală.

Temele propuse în cadrul proiectului

Activitățile sunt structurate pe patru direcții principale:

I. Self-Defence and Personal Safety

Ateliere de prevenție și informare, în cadrul cărora elevii învață cum să reacționeze în situații de agresiune fără a produce daune. Acestea includ materiale video educative și discuții interactive.

II. Creating a Friendly, Bully-Free School

Ateliere de tip brainstorming, unde elevii sunt încurajați să identifice soluții pentru reducerea fenomenului de bullying în clasă și la nivelul școlii.

III. Art of the Union

Ateliere artistice dedicate promovării incluziunii și toleranței, precum pictură, muzică și realizarea de colaje. Aceste activități stimulează creativitatea, lucrul în echipă și autocunoașterea.

IV. Your Voice, Your Emotions

Ateliere de joc de rol care îi ajută pe elevi să își exprime emoțiile și opiniile, să capete curaj în comunicarea cu profesorii, părinții sau specialiștii și să înțeleagă beneficiile sprijinului psihologic.

Prin jocuri, exerciții practice și dialog deschis, voluntarii promovează valori esențiale precum respectul, empatia și incluziunea. Copiii învață nu doar să recunoască fenomenul bullying-ului, ci și să adopte comportamente pozitive în relațiile cu cei din jur.

Astfel de inițiative contribuie la crearea unui mediu educațional sigur și prietenos, în care fiecare elev se simte valorizat și încurajat să se exprime liber.