FOTO Tentativă de viol la Stoenești! Bărbat arestat preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Stoenești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de viol, în urma unui incident petrecut după o petrecere organizată la domiciliul său.

„Polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Pietrari au reținut, la data de 28 aprilie 2026, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani, din comuna Stoenești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol”, au precizat polițiștii vâlceni.

Fapta ar fi avut loc în noaptea de 25 spre 26 aprilie, în jurul orei 03:00. O tânără de 26 de ani, care participase la petrecerea organizată de suspect, a sesizat autoritățile prin 112, reclamând că a fost victima unei agresiuni.

„Din verificările efectuate a reieșit că, în noaptea de 25/26 aprilie a.c., femeia ar fi participat la o petrecere organizată la locuința bărbatului, cu ocazia aniversării acestuia. Pe fondul consumului de alcool, în jurul orei 03:00, acesta ar fi urmărit victima în momentul în care s-a deplasat către toaletă, ulterior conducând-o într-un dormitor, unde ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale, atât normale, cât și orale, împotriva voinței acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

Tânăra a opus rezistență și a reușit să apeleze numărul de urgență. Polițiștii ajunși la fața locului au confirmat sesizarea, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, prezentând leziuni minore.

Cazul este instrumentat sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu. După reținerea pentru 24 de ore, instanța a decis arestarea preventivă a bărbatului.
„La data de 29 aprilie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile”, au mai precizat polițiștii.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.