Bărbat acuzat că și-a agresat mama de 82 de ani, după gratii 30 de zile

Un bărbat de 58 de ani, din județul Vâlcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat mama, o femeie în vârstă de 82 de ani, în propria locuință.

„Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Milcoiu, împreună cu cei ai Postului de Poliție Dănicei au reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din județul Vâlcea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare. În seara zilei de 15 aprilie 2026, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra mamei sale, lovind-o în mod repetat cu pumnii la nivelul capului și în zona antebrațului, ulterior trântind-o la sol”, au comunicat polițiștii vâlceni.

Anchetatorii mai precizează că agresorul ar fi recurs și la amenințări pentru a împiedica victima să anunțe autoritățile. Sesizarea a fost făcută în data de 16 aprilie de către fiica victimei, moment în care polițiștii au intervenit de urgență.

„Polițiștii au întocmit dosar penal și au emis un ordin de protecție provizoriu, fiind dispusă și monitorizarea electronică a agresorului”, se arată în același comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Cercetările au fost desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de 17 aprilie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis propunerea de arestare preventivă, fiind emis un mandat pentru 30 de zile pe numele acestuia.

„Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au comunucat polițiștii vâlceni.