93 de ani de Protecție Civilă. ISU Vâlcea deschide porțile și pornește „Miercurea Sirenelor”
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, miercuri, 25 februarie, inspectorul-șef al Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea, colonelul Dan Pascaru, a prezentat oficial programul dedicat „Săptămânii Protecției Civile”, organizată în perioada 26 februarie – 4 martie 2026.
Șeful ISU Vâlcea a subliniat importanța momentului aniversar, reamintind că „La 28 februarie, anul acesta, se împlinesc 93 de ani de când prin «Înaltul Decret Regal nr. 468» a fost aprobat Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene, document care avea să consemneze înfiinţarea instituţiei menite să protejeze populaţia în caz de război”, după cum a declarat Dan Pascaru în cadrul conferinței.
Porți deschise și exerciții pentru populație
Între 26.02 și 04.03.2026, zilnic, între orele 10:00 – 13:00, toate subunitățile ISU Vâlcea își vor deschide porțile pentru public. Vizitatorii vor putea vedea tehnica de intervenție, vor primi informații despre acordarea primului ajutor și despre comportamentul corect în situații de urgență.
Adulții și copiii vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Bunești, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi se va face cu însoţitor, care va fi legitimat la intrare.
Vizitatorii vor putea vedea autospecialele de intervenție, vor afla tehnici de acordare a primului ajutor calificat şi informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, iar doritorii pot să folosească o parte din dotarea inspectoratului sub îndrumarea personalului specializat. Totodată, aceştia vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale derulate pe linia situațiilor de urgență. În acelaşi timp, elevii pot obţine informaţii privind paşii ce trebuie urmaţi pentru a deveni pompieri.
Tot în această perioadă, pompierii vor desfășura activități de instruire în unități de cult și structuri turistice din județ, precum și exerciții de evacuare și adăpostire coordonate de specialiști.
În zonele cu public numeros vor fi organizate puncte de informare preventivă, unde cetățenii vor putea învăța inclusiv utilizarea defibrilatoarelor. De asemenea, va fi promovată oferta educațională pentru anul 2026 și programul „Salvator din pasiune”.
„Miercurea Sirenelor” – apel la calm
Punctul central al programului îl reprezintă exercițiul național de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, programat pentru miercuri, 4 martie 2026, în intervalul 10:00 – 11:00.
În acest context, Dan Pascaru a transmis un mesaj clar către populație: „Vă solicităm să nu intrați în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor.”
Reprezentanții ISU subliniază că astfel de exerciții sunt esențiale pentru pregătirea comunității și pentru testarea sistemelor de alarmare, astfel încât, în cazul unei situații reale de urgență, reacția să fie rapidă și eficientă.
Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, autoritățile invită vâlcenii să participe la activități și să trateze cu responsabilitate demersurile dedicate protecției civile.
