512 ani de la prima atestare documentară a localității Costești

Astăzi se împlinesc 512 ani de la prima atestare documentară a localității Costești, într-un hrisov emis de domnitorul Neagoe Basarab.
În Costești Consiliul Județean Vâlcea derulează proiecte importante în parteneriat cu administrația locală.

“Dotăm școlile și bibliotecile cu mobilier și echipamente digitale și reabilităm termic Școala Specială Bistrița, aflată în coordonarea CJ Vâlcea.
Drumul Județean 646, care traversează localitatea, a fost asfaltat din zona centrală până la Mănăstirea Bistrița. Am început lucrările și spre Mănăstirea Arnota, urmând ca drumul să fie modernizat pe întreaga lungime.
Costești este un loc cu o istorie bogată, cu lăcașuri de cult de mare valoare, precum Mănăstirea Arnota, Mănăstirea Bistrița și Biserica “44 de Izvoare”, dar și un loc unde se desfășoară evenimente inedite, cum ar fi RIDE THE VIBE, care aduce la Vâlcea iubitori ai motociclismului din toată țara și chiar din străinătate. La mulți ani, Costești! La mulți ani, vâlceni din Costești!”, este mesajul transmis de Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.