47 călători frauduloşi în trenuri la Vâlcea
În perioada 25 – 31 decembrie 2015, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi şi cei din cadrul posturilor coordonate, au organizat şi executat acţiuni împreună cu jandarmi si organe de control C.F.R din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi pe trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.
Astfel, poliţiştii au desfăşurat 3 acţiuni în trenuri şi staţii, au efectuat 15 controale, dintre care 8 pe linia pazei bunurilor şi valorilor monetare, 4 la centrele de colectare a fierului vechi şi 3 la Legea nr. 12/1990.
Totodată, aceştia au verificat 92 de trenuri, staţii şi triaje, au fost legitimate 59 de persoane şi depistaţi 47 de călători frauduloşi, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1050 de lei.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi au desfăşurat activităţi preventive şi au împărţite pliante pe linia prevenirii furturilor de la călători, precum şi pentru menţinerea unui climat de linişte şi siguranţă publică în staţii şi pe trenurile de călători.
De asemenea, în aceeaşi perioadă s-a acţionat în sistem integrat cu poliţişti din cadrul I.P.J Vâlcea şi lucrători din cadrul I.J.J Vâlcea pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de cărbune.