325.000 puieți vor fi plantați de Direcția Silvică Vâlcea
Direcția Silvică Vâlcea va planta în această primăvară 325.000 puieți forestieri, astfel urmând să se regenereze artificial 46 de hectare de păduri. Pe alte 29 de hectare se vor realiza lucrări de completare a regenerărilor artificiale.
Suprafețele cele mai mari care urmează să fie regenerate sunt pe raza ocoalelor silvice Voineasa, Călimănești și Bălcești. Interesant este că în toamna acestui an va avea loc o nouă campanie și la acțiunile Direcției Silvice Participă și elevi, în cadrul programelor Școala Altfel și Săptămâna Verde. Pentru realizarea lucrărilor de regenerare și pentru cele de întreținere, anii trecuți s-a alocat un buget de 4.555.724 lei.