Au început înscrierile pentru clasa pregătitoare
“Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017 au fost aprobate prin Ordin de ministru. De asemenea, de ieri, 22 februarie, au fost afişate circumscripţiile şcolare şi planul de şcolarizare propus, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi în şcolile din municipiu şi judeţ. Începând de ieri, 22 februarie, şi până pe 28 februarie, părinţii îşi pot înscrie copiii în clasa I, cu condiţia ca aceştia să împlinească vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016, inclusiv”, afirmă prof. Andra Bica, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.
“Noutatea este că, începând de anul şcolar viitor, copiii nu vor mai putea fi înscrişi la clasa I dacă nu au trecut înainte prin clasa pregătitoare. În clasa I se pot înscrie numai copiii care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2016 şi care au terminat clasa pregătitoare. De asemenea, înscrierea la clasa pregătitoare este obligatorie. Trebuie să menționez că Ministerul Educaţiei a elaborat o procedură prin care inspectoratele şcolare pot verifica posibilitatea cuprinderii în clasa I a copiilor care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2015-2016 şi care au împlinit vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016. Astfel, inspectoratele şcolare trebuie să verifice cauza amânării înscrierii copiilor şi, după o analiză punctuală, să transmită ministerului o situaţie centralizată, spre aprobare. Pentru aceşti copii, înmatricularea în clasele I, în anul şcolar 2016-2017, se poate realiza doar la nivelul claselor deja existente, pe locurile rămase disponibile”, afirmă prof. Andra Bica.
De asemenea, circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum şi adresele instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică vor fi afişate pe site-urile inspectoratelor şcolare, precum şi ale unităţilor de învăţământ. Numărul de locuri alocate, prin cifră de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor.
Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate, numită şcoală de circumscripţie. “Inspectoratele şcolare au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare sunt însărcinate să soluţioneze orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar”, conchide inspectorul general.
În perioada 24 februarie – 3 martie, adică începând de miercuri, este programată „Ziua porţilor deschise”, ocazie pentru părinţi şi copii de a vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare. De asemenea, cei interesaţi pot purta discuţii direct cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate.
Evaluarea psihosomatică a copiilor, precum şi comunicarea rezultatului evaluării sunt programate în intervalul 23 februarie – 17 martie. Pe 17 martie, aceste rezultate vor fi transmise de centrele judeţene către comisiile judeţene de înscriere a copiilor în învăţământul primar.
Cererile de înscriere se vor completa în perioada 29 februarie – 18 martie, online sau la unitatea şcolară.
În perioada 29 februarie – 18 martie, părinţii pot completa cererile tip de înscriere în învăţământul primar pentru copii. Aceştia nu trebuie să meargă până la şcoala unde solicită înscrierea, ci pot completa formularul şi de acasă, apoi să-l trimită online. Validarea cererilor – tip se face în intervalul menţionat mai sus, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 18.00, respectiv sâmbătă orele 9.00 – 13.00.
Prima etapă a înscrierii
Totuşi, prima etapă propriu-zisă în acest proces de înscriere a copiilor în ciclul primar are loc pe 21 martie. Atunci va avea loc procesarea de către comisia naţională a cererilor – tip depuse de părinţi, cu ajutorul unei aplicaţii informative. În cazul în care părinţii doresc să-şi înscrie copilul într-o altă şcoală decât cea de circumscripţie, cererile acestora vor fi procesate de către comisii în zilele de 22, 23 şi 24 martie, la unităţile unde s-a cerut înscrierea minorilor. Şi tot în acele zile se vor admite sau respinge formularele-tip, iar pe 25 martie foile vor ajunge pe masa Comisiei naţionale. Totodată, se va face şi marcarea în aplicaţia informatică a cererilor de înscriere pentru candidaţii admişi în această fază.
Mari emoţii se anunţă pentru 25 şi 26 martie. În această perioadă se vor afişa listele candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere, dar şi a listei cu copiii rămaşi neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă de înscriere
Copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în prima etapă de înscrieri în ciclul primar, mai au o şansă. În perioada 30 martie – 8 aprilie, părinţii lor vor depune cereri-tip de înscriere la secretariatul şcolii unde doresc ca minorul să urmeze cursurile. Procesarea formularelor-tip se va face în perioada 11 – 15 aprilie, în unităţile de învăţământ. Tot atunci se va completa în aplicaţia informatică datele pentru candidaţii admişi în această a doua serie.
Pe 15 aprilie, se vor afişa, la fiecare şcoală, listele finale cu copiii înscrişi în clasa pregătitoare. (L.L.)