3 milioane de euro pentru gaz natural în Şirineasa

Administraţia locală din Șirineasa a primit devizul general în urma solicitărilor pentru introducerea reţelei de gaze naturale la Şirineasa.

Estimărilor specialiştilor pentru introducerea reţelei de alimentare cu gaz metan arată că operaţiunea va costa aproximativ 3 milioane de euro. Primăria condusă de primarul Ion Streinu pregăteşte documentaţia în vederea accesării unui program european sau guvernamental, investiţia fiind inaccesibilă pentru bugetul local
: „Avem devizul general pentru lucrările de introducere gaze în localitatea noastră. M-am mişcat repede şi sper să fim prinşi la finanţare. Voi face tot ce depinde de mine pentru a satisface şi aceasta doleanţa a cetăţenilor”, ne-a declarat primarul Ion Streinu. Administraţia locală din Şirineasa a alcătuit deja bugetul pentru a-şi prioritiza investiţiile din acest an. Cu fonduri locale, pe lângă întreţinerea drumurilor, cofinanţarea proiectelor, primarul Ion Streinu îşi doreşte continuarea construirii trotuarelor de-a lungul drumului judeţean, în zona centrală a localităţii, dar şi amenajarea centrului civic din fata primăriei. Cu fonduri de la Guvern, primăria Şirineasa are în derulare modernizarea şcolii şi a dispensarului uman şi aşteaptă fonduri pentru modernizarea şi celor 43 de uliţe comunale. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, în acest an vor începe lucrările de modernizarea a DJ 677 A, Şirineasa-Pesceana- Creţeni. (T.G.)