26 august – Ziua comunei Stoilești
Administrația locală din Stoilești pregătește intens o nouă ediție a zilei comunei. Ca în fiecare an evenimentul are loc în ultima duminica a lunii august.
Primarul Florin Ionescu crede că și în acest an vor participa câteva mii de oameni la serbări. Vremea frumoasă din august, locul de desfășurare extrem de primitor și deschis, faptul că Stoilești este o comună întinsă care cuprinde terenurile altor comune ce au fost comasate în trecut dar și interesul locanicilor din localitățile limitrofe dar și din Râmnic determină prezența unui public numeros și obligă administrația locală să găsească mereu artiști care să încânte acest public.
Olguța Berbec, Florinel Vasilică și Taraful Teleorman sunt capul de afiș din acest an.
Duminică, 26 august în Stoilești primarul Florin Ionescu va organiza și tradiționala competiție de fotbal destinată tinerilor din satele comunei și va acorda premii în bani și diplome tuturor cuplurilor din localitate care au împlinit în acest an 50 de ani de căsnicie. Vor fi premiați și elevi care au obținut rezultate deosebite la examenul de capacitate.
Primăria Stoilești nu percepe nici în acest an vreo taxă comercianților care doresc să se alăture evenimentului și să își vîndă produsele. Ei trebuie să se adreseze primăriei cu o cerere pentru a li se repartiza un spațiu în care să desfășoare actele de comerț. (T.G.)