10 iunie – zi de sărbătoare mare în Dănicei
Primăria Dănicei a depus mai multe proiecte de finanţare pe PNDL 2 anul trecut, dar Guvernul a aprobat doar unul din acestea.
La Ministerul Dezvoltării Regionale doar proiectul reţelei de canalizare a fost aprobat în vederea finanţării, valoarea proiectului fiind de peste 1,4 milioane de euro. Primarul Dumitru Pirneci a declarat că s-a semnat contractul de finanțare pentru 16,5 km de canalizare în satele Dealul Lăunele, Bădeni, Glodu, Lăunele de Jos, Cireșu, iar în satul Sâmburești se va construi stația de epurare. După parcurgerea legală a procedurilor şi organizarea licitaţiei penru atribuirea lucrărilor unei societăţi comerciale se va da ordinul de începere a lucrărilor. „Singura finanţare europeană pe care o aşteptăm va fi prin GAL „Oltul Puternic”, unde suntem membri. Fondurile le folosim pentru achiziţionarea unui utilaj pentru a-l folosi la intervenţii”.
Mâine, 10 iunie 2018, comuna Dănicei va fi gazda celei de a 48-a ediţii a „Festivalului Cireşarii”. Primarul Dumitru Pirneci va prezenta cu această ocazie localnicilor un raport privind viitoarele proiecte ale administraţiei locale. (T.G.)