10.000 de kilometri pentru Lupii Negri. Cum a renăscut din propria cenușă Brigada Zăvoi

În această ediție de campionat al LNMB, baschetbaliștii de la CS Vâlcea 1924 au avut parte în fiecare deplasare de sprijinul galeriei Brigada Zăvoi. Nu a contat că meciurile au fost în cursul săptămânii sau duminică seara sau că se juca tocmai la Galați, Timișoara sau Constanța. La început o mână de oameni, mai apoi un autocar plin, în total vâlcenii au parcurs aproape 10.000 de kilometri, mai precis 9860! Și asta a contribuit decisiv și la performanța Lupilor Negri din acest sezon – medaliile de bronz la cea de-a doua participare din istorie în primul eșalon al baschetului masculin românesc. Despre cum a renăscut din propria cenușă Brigada Zăvoi, despre peripețiile din deplasări și despre ce îi mână în luptă, puteți afla de la cei mai pătimași suporteri.

Costi și Mihăiță – “Garda Veche” din Brigada Zăvoi – “Avem baschetul în sânge”

Costi Tîlvănoiu și Mihăiță Ciuscu fac parte din vechea gardă a galeriei Brigada Zăvoi 1998. Au fost peste tot cu echipele de handbal și fotbal din Vâlcea, și au acceptat provocarea de a pune umărul la formarea unei formații mari de baschet masculin. Au organizat galeria încă de la meciurile din eșalonul inferior, acum trei ani, atunci când CS Vâlcea juca meciurile de pe propriul teren la sala de sport a Liceului Sanitar. Lupii au promovat en-fanfare și au sărbătorit performanța alături de suporteri.

“Am avut o discuție cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, și cu președintele clubului, Bogdan Pistol. Ne-au întrebat dacă vrem să punem umărul. Am acceptat provocarea, ne-am apucat de treabă și ne-am atașat mult de această echipă. Suntem acolo de la început! Au fost și probleme, au fost și deplasări lungi, Constanța, Timișoara, Oradea. Am trecut prin toate. Nu e o rușine să facem galerie pentru clubul favorit, oricum la toți baschetul ne-a intrat în sânge. Ne este greu la mulți să ne învoim de la locurile de muncă, dar facem tot posibilul să fim alături de băieți. Și în sezonul viitor ne veți găsi acolo unde ne este locul, și la meciurile de acasă și la cele din deplasare”, spune Mihăiță.

“Imediat după ce s-a aflat vestea înființării unei echipe de baschet, m-am întâlnit cu Bogdan Pistol, l-am felicitat și m-a întrebat dacă vom face galerie. A fost o provocare, apoi ne-am întâlnit cu președintele Rădulescu, am acceptat provocarea, mi-am dat seama că este un proiect serios. A urmat o perioadă frumoasă dar și dificilă, am fost de la început și vom continua! Echipa a intrat în istorie și poate și noi am avut un merit. Sunt mândru, de exemplu, că am asistat la un meci care a intrat în istoria mondială, cel de la Rapid care a avut nevoie de cinci reprize de prelungiri. Sigur că vom ajunge să trăim și momente dificile, suntem conștienți. Am renunțat la multe pentru echipă, o vom face în continuare. Am fost susținuți cu tot ce am avut nevoie de Bogdan Pistol. Sunt convins că ne vom bucura, la un moment dat și de un titlu național”, completează Costi Tîlvănoiu, și el un fost sportiv de performanță, medaliat la lupte greco-romane la CS Chimistul.

Medicii din BZ 1998. Trei, Doamne, și toți trei! “Mama mă întreabă câți bani câștig din lipit de afișe”

Meci de meci, în galeria Brigada Zăvoi își veți putea observa și pe Adi, Simona și Bogdan. Au două lucruri în comun, iubesc baschetul și sunt medici. Bogdan Radu este medic ortoped la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, iar în zilele de meci lasă halatul, ia tricoul negru al Lupilor și flutură un steag imens timp de mai bine de două ore.

“Am jucat baschet în tinerețe așa că am microbul în sânge. Urmăresc echipa încă din Liga 1, sunt abonat de la început. Cu galeria în deplasare m-am cunoscut la meciul din sezonul regulat, la acea victorie fantastică din 28 Decembrie cu U-BT, de la Cluj-Napoca. Apoi am făcut deplasarea cu ei la meciul 3 cu Voluntari: entuziasm – energie pură, glume bune. Mi-a plăcut să fiu “stegarul dac”. Sezonul ăsta.. jos pălăria; Coach Alvarez – un Domn. Am rămas cu sentimentul creării la Vâlcea a unei comunități în jurul băieților, unite de pasiunea pentru un sport unic prin frumusețea & dinamismul lui. În galerie meciul se trăiește la 200%, iar eu când am o pasiune merg “all in”…indiferent de rezultat”, spune Bogdan.

Simona și Adrian Colniceanu sunt medici veterinari. Nu ratează nici măcar o deplasare și suferă la fiecare meci. În plus, Simona pregătește afișele de meci, iar Adrian colindă tot orașul și le lipește. “Eu am fost prima lovită de virusul numit baschet. Am citit că s-a format o echipă. L-am bătut la cap pe Adi să mergem și noi la meciuri. Mi-a zis la început că nu are el timp de meciuri. Până la urmă l-am convins și acum nu mai putem sta fără baschet. Dacă îmi e rușine să stau în galerie și să merg în deplasări? Nici vorbă, am mers cu mașina personală, am mers cu microbuze, am mers cu autocare. În plus, nici nu ai idee câte prieteni și prietene am convins să vină la sală. Acum toți sunt prezenți meci de meci”, spune Simona.

Adrian este un crescător de porumbei recunoscut în toată România și nu numai, cu zeci de titluri și cupe la activ. Când e zi de meci, însă, își lasă “copiii cu aripi”, ia portavocea și după fiecare partidă e răgușit.
“Am fost în prima deplasare sezonul trecut, la Focșani, șapte am fost…. Aveau 2-1 și dacă ne băteau retrogradam. Acum nu ne mai bucuram de bronz, probabil abia reveneam în prima ligă. Prima dată am plecat cu o mașină, acum am ajuns la două microbuze și la un autocar plin, la anul poate mergem în deplasări cu trei autocare. Amintiri? Multe rău, îți dai seama că am făcut 10.000 de kilometri. Au fost multe deplasări frumoase rău. La Cluj când i-am bătut, la Constanța, la Dinamo iar am făcut spectacol. La Pitești în play-off când ne-am calificat în semifinale și apoi am petrecut cu jucătorii. Au fost și deplasări nasoale. La Craiova, de exemplu, am ajuns când se deschidea Târgu de Crăciun, am fost eu cu o mașină, Simona cu alta, plus un microbuz. Ne-a dus GPS-ul pe niște câmpuri, abia am ajuns la meci și ne-au și bătut rău. Dar am cântat tot meciul, și de la înfrângerea aia totul a mers perfect, am câștigat nu mai știu câte meciuri la rând. Îmi amintesc și de deplasarea de la Brașov, mi-a plecat o piatră de la rinichi, am crezut că mor acolo, dar nu m-am lăsat, am cântat tot meciul. Noi lipim și afișele în oraș, mama m-a întrebat câți bani primesc. Cunoscuții se închinau când ne vedeau, o sunau pe Simona și întrebau ce am pățit, dacă mai am porumbeii”, mărturisește Adrian.

Antreprenor de succes, sufletul galeriei: “Vrem să ajungem ca Brigada Dioptria”

Liviu Popescu este un antreprenor de succes din Vâlcea. Nu se sfiește să lipească afișele de meci alături de prietenul său, doctorul Colniceanu, și nici să dea tonul scandărilor la portavoce. E sufletul galeriei Brigada Zăvoi despre care spune că va ajunge la un nivel superior din toamna acestui an.

Galeria echipei CS Valcea 1924 sarbatoreste victoria echipei dupa finalul primei partide de baschet din finala mica dintre CS Valcea 1924 si CSO Voluntari din LNBM Getica 95, desfasurat la Sala Sporturilor Traian din Ramnicu Valcea in data de 02-Jun-25.
Foto credit: Catalin Margarit / PinPhoto

“Îmi amintesc și prima deplasare organizată la care am fost, la Focșani, de acolo am început să ne sudăm ca galerie. Acum îți recunosc, m-am simțit ciudat la început. Oamenii mă vedeau cum lipesc afișe, colaboratorii mă întrebau ce fac, dacă sunt bine. Acum nu mai am nicio treabă, nicio jenă. Mă încarc cu energie în deplasări, nu cu oboseală. Au fost multe deplasări frumoase. Mi-a plăcut cea de la Cluj, am și reușit să învingem campioana la ea acasă, într-o sală fantastică, cea mai frumoasă din România și printre cele mai frumoase din Estul Europei. Îmi amintesc și de deplasarea de la Târgu Mureș. Acolo recunosc că am mers cu prejudecăți, cu un pic de teamă, unguri na. Ne-au primit atât de bine… ne-au aplaudat, chiar a fost super. N-am avut probleme niciunde, mici clinciuri cu jandarmii, mici tensiuni, nimic mai mult. Tensiune mai mare a fost în meciul de la Pitești, când ne-am calificat în semifinală. Piteștenii au creat o presiune artificială. Au crezut că așa ne demoralizează, până la urmă totul s-a întors împotriva lor. Am fost prezenți la meciul epic de la Rapid, cu cinci reprize de prelungiri, am picat lați după. Eu cred că am crescut și noi ca galerie, am dat dovadă de caracter, îmi amintesc meciul de la Craiova când ne-au dat cu terenul în cap, iar noi am cântat în permanență. Am crescut ca galerie și vom crește în continuare, și numeric și calitativ, vrem să ajungem ca Brigada Dioptria de la U Cluj (suporteri ai campioanei României care merg după echipă, inclusive în deplasările externe)”, spune Liviu, care anul trecut a achiziționat un microbuz, special pentru deplasări.

“Chiar au fost jucătorul numărul șase”

Între vâlcenii care au bătut țara în lung și în lat și tehnicianul iberic, Arturo Alvarez, s-a creat o legătură emoțională greu de explicat în cuvinte. La finalul meciului decisiv cu CSO Voluntari, Arturo a petrecut ore bune alături de Brigada Zăvoi și a spus: “Impecabilă galeria. Mereu le-am spus băieților că jucăm și pentru ei. Au fost alături de noi în permanență și le mulțumim. Brigada Zăvoi a fost decisivă în multe momente. Vă dau un singur exemplu, în meciul decisiv cu Voluntari ne-a lipsit Hudson, MVP-ul nostru, dar Brigada Zăvoi a fost Hudson în acest meci.”

Și președintele CS Vâlcea 1924, Bogdan Pistol are cuvinte de laudă pentru suporteri: “Mereu au fost jucătorul cu numărul șase. Nu exagerez, ne-au ajutat să creștem clubul ăsta, fără suporteri nu reușeam. Au un merit mare la multe dintre victorii. Sunt sigur că vom crește și la capitolul galerie, că vom avea un nucleu de 70-100 de oameni.”

PS: Porțile Brigăzii Zăvoi sunt deschise în permanență pentru noi membri. Dacă iubiți baschetul, dacă iubiți Vâlcea, dacă vreți să simțiți din plin emoțiile unui succes pe BT-Arena, nu ezitați să îi contactați pe eroii noștri de azi: Mihăiță, Costi, Simona, Adrian, Bogdan sau Liviu!

Gabriel Cîrjaliu