1 milion de euro, bani erupeni pentru Orleşti
Administrația locală din Orleşti a primit răspunul privind aprobarea unui proiect care prevede modernizarea drumurilor agricole pe o distanţă de 10 kilometri.
Finanţarea va fi asigurată prin AFIR, așadar pri fonduri europene. Valoarea proiectului este estimată la un milion de euro, conform condiţiilor prevăzute în program.
În această fază, documentaţia depusă de Constantin Cîrstina a fost declarată eligibilă şi se ştiu şi drumurile de tarla care urmează să fie reabilitate. Câteva dintre acestea sunt situate pe dealurile din comună, altele în zona de luncă, pe dreapta drumului naţional, cum coborâm spre Drăgăşani.
Două dintre cele mai importante drumuri ce urmează să fie reabilitate sunt cel dinspre Foteşti şi cel care duce la Scundu, ocolind DJ 645.