1 Maiul muncitoresc… în Săptămâna Patimilor

În acest an, ziua „oamenilor muncii“ începe cu o vacanță binemeritată care se întinde pe aproape o săptămână, până în a doua zi de Paști.
O parte dintre români, mai… „duși la biserică“, se vor abține să sărbătorească Ziua Muncii pentru că ea cade, în acest an, în Sfânta Săptămână a Patimilor Mântuitorului, mai mult, chiar în Miercurea Mare. Aceasta este o zi importantă de post și rugăciune, de înfrânare și penitență, de pregătire duhovnicească și spovedanie, de cuminecare, înainte de Învierea Domnului. În această zi, preoții oficiază denii, slujbe speciale înainte de marele praznic creștin, iar credincioșii respectă tradițiile străvechi. Denia din Miercurea Mare este cea care rememorează momentul spălării picioarelor Domnului Iisus Hristos de către Maria Magdalena. Tot în această zi, Iuda Iscarioteanul îl vindea pe Iisus fariseilor pentru treizeci de arginți.
Cu toate acestea, să nu vă treacă prin cap că vor lipsi transmisiile live de la petrecerile câmpenești pantagruelice, cu grătare fumegânde, cu ipostaze bahice la malul mării, cu party-urile din Vamă… Televiziunile, stipendiate din belșug de operatorii de turism, se străduiesc, de câteva zile, să ne țină racordați la ritmul pregătirilor pentru mult așteptata zi de 1 Mai.
Ziua Muncii, adoptată după reprimarea dură cu peste un secol în urmă a unei mişcări greviste americane – masacrul din Haymarket-Chicago din 4 mai 1886 -, şi-a pierdut de mult sensul ei inițial. Trei ani mai târziu, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat «1 mai Ziua Internaţională a Muncii», în memoria celor uciși la Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.
Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii (în România, din 1890), diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au stabilit ca această zi să fie liberă. Regimurile totalitare sau mişcările politice extremiste au încercat să-i dea semnificaţii deosebite. Sensul real al sărbătorii a fost deturnat imediat după venirea Armatei Roșii „eliberatoare“ la noi în țară, când noul regim socialist a folosit-o ca pe un instrument de propagandă. Tovarășii atei a îmbrățișat cu mult zel această sărbătoare (deși avea originile în Occidentul decadent) pentru că avea menirea să substituie românilor marele praznic religios al Sfintelor Paști.
Ziua Muncii era sărbătorită cu defilări, mitinguri grandioase sau serbări omagiale. Dacă, până prin anii ’70, în demonstraţiile muncitoreşti mai erau fluturate lozincile „marilor învățați“ Marx, Engels şi Lenin, în ultimile două decenii de regim totalitar Ziua Muncii devenise o sărbătoare exclusivă a celor mai „iubiţi fii ai poporului“, marcată de defilările coloanelor de muncitori aduși să scandeze lozinci şi să mărșăluiască pe străzi cu pancarte uriaşe într-o desăvârșită demonstrație a cultului personalității președintelui.
Din piepturi tovărășești răsuna acel cântecel de primăvară, adaptat ideologic de comuniști și care a făcut istorie: „Râde iarăşi primăvara, peste câmpuri, peste plai,/ Veselia umple ţara, c-a venit Întâi de Mai!/ Muncitorii au pornit, într-un glas s-au înfrăţit!/ Şi ei azi sărbătoresc Unu Mai muncitoresc”.
Un singur lucru ce părea că rămăsese intact era participarea la serbările câmpeneşti de odinioară. Clasa munictoare abia aştepta această zi, căci, după defilarea de dimineața (la orele 9-10), se dădea startul petrecerilor la “iarbă verde“, cu tovarăşii din colectivul de muncă, cu grupa sindicală ori cu membri familiei. Tradiționalii mici tăvăliţi prin “moştarul” întins pe bucata soioasă din carton şi berea la sticlă de o jumătate de litru sau la halbă și spectacolele artistice făceau parte din tradiția sărbătoririi acestei zile.
După evenimentele din ̓89, ziua muncii a fost aruncată la lada istoriei. Cuplul prezidențial abuziv ciuruit, nu mai era, ca să i se ridice osanale, sindicatele nu mai aveau apetenţă pentru „setea de clorofilă“ și micii cu „moștar“, iar noii înstăpâniţi la putere fugeau ca “dracu de tămâie” de tot ce purta blazonul “epocii de aur”, de „tristă amintire“.
În urmă cu peste două decenii, pentru prima oară în istoria post-decembristă, confederaţia Blocul Naţional Sindical, a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere şi muzică, pentru a celebra această zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzaţiile de simpatii pro-comuniste, amintirea propagandei peceriste fiind încă vie în conştiinţa populaţiei.
S-a depășit și această etapă, dar a venit o vreme când partidele politice s-au gândit să profite de această zi, atrăgând electoratul cu spectacole gratuite, mici și bere, pungi cu alimente și alte mici atenții. Pe fondul sărăciei generale, aceste “binefaceri” au prins la popor și s-au transformat în modalităţi de ajungere și menţinere la putere.
Ziua Muncii de astăzi, ne prezintă o perspectivă sumbră asupra economiei românești erodată de inflația galopantă și ne aduce, mai degrabă, motive de îngrijoare decât de bucurie.
După cum observăm, viitorul va fi marcat de inteligența artificială și de munca robotizată insensibile la micii cu „moștar“ și berea la halbă.
Așadar, 1 Maiul anului de grație 2024 nu va fi lipsit de marile ospețe naționale, de tradiționalele „băi electorale“, pentru că la începutul de Cireșar debutează anul de foc al alegerilor din România, și nici de descinderile polițienești în fiefurile hedoniste ale “bombardierilor”, stimulați de licorile bahice și de freneticele ritmuri maneliste, urmate de micile bătălii dintre clanuri, în… Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor.

Eeeeh! Où sont les neiges d’antan!? Unde sunt zilele de 1 Mai, de altădată!?

Spor la mântuire celor ce postesc și se grijesc!

A consemnat prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției de Cultură Vâlcea