Un furt şi o tentativă de tâlhărie împiedicate de Poliţia Locală

Poliţiştii locali care se aflau în patrulare în zona Pieţei Centrale în data de 10 mai au fost sesizaţi în jurul orei 11.00, de către o femeie în vârstă de 84 de ani, că două persoane de etnie romă i-ar fi sustras suma de 150 lei.

Poliţiştii locali le-au identificat imediat pe A. Luminiţa, de 32 de ani, şi pe G. Gianina, de 24 ani, domiciliate în Râmnicu Vâlcea, care au fost conduse la sediul Poliţiei Locale, unde, la percheziţia corporală efectuată, s-au descoperit mai multe sume de bani, precum şi inele dintr-un metal nepreţios de culoare galben-roşcat. Au fost sesizate organele Poliţiei Române, cărora le-au fost predate cele două femei suspecte de furt, precum şi articolele găsite asupra lor, în vederea continuării cercetărilor.
Cu o săptămână mai devreme, în jurul orei 21.45, poliţiştii locali care patrulau în zona podului de cale ferată din Ostroveni au fost alertaţi de o femeie în vârstă de 38 de ani, domiciliată în cartierul Ostroveni, că un grup de 4-5 tineri au intenţionat să o tâlhărească profitând de faptul că zona era pustie şi se lăsase întunericul. Urmând indicaţiile date, poliţiştii locali au depistat în zona haltei CFR din Ostroveni două persoane, respectiv pe T. Daniel, în vârstă de 13 ani, şi pe I. Leonard, în vârstă de 16 ani, domiciliaţi în Goranu – primul şi în Păuşeşti Măglaşi – celălalt, ceilalţi doi tineri care făceau parte din grupul acuzat de tâlhărie reuşind să fugă. Persoanele reţinute au fost predate Poliţiei municipale pentru continuarea cercetărilor.

Share...Share on Facebook11Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0