PER Măciuca sărbătorește ziua internationala a curățeniei!

Astăzi, vineri 23 sept 2016, Partidul Ecologist din Măciuca – Vâlcea, sărbătorește Ziua Internațională a Curățeniei. Cu acest prilej, organizația comunei Maciuca, realizează o acțiune de ecologizare a zonelor periferice și a pădurilor.

Angheloaia Valentin Ionut, președintele PER Măciuca, a declarat: “Această acțiune are ca rol principal impulsionarea comunității asupra păstrării curățeniei și reducerea poluări. Sunt medic veterinar și cunosc aspectele legate de protejarea mediului înconjurător, știu faptul că pentru o simplă pungă de hârtie, aruncată la întâmplare, degradarea naturală a acesteia poate dura chiar și o lună, iar în cazul pet-urilor de plastic sau sticlă, acest proces nu se poate finaliza niciodată. De aceea consider că păstrarea unui habitat curat și sănătos are la bază oameni responsabili și civilizați, locuitorii comunei fiind familiari cu astfel de activități ale noastre. Cu această ocazie, mulțumesc pentru implicare colegilor PER, Fundației *Dumitru Drăghicescu*, companiei Damila, a locuitorilor comunei dar și interesul manifestat de domnul primar independent Mugurel Mărcoianu împreună cu domnul vice-primar Viorel Rafailă, aceștia fiind prezenți la acțiune”.
“În Comuna Măciuca prin faptul că marea majoritate a locuitorilor au contract cu serviciul de salubritate, sunt interesați de păstrarea curată a locului în care își cresc copii, în plus participarea lor la astfel de acțiuni de voluntariat, nu mă poate decât bucura, comuna fiind este deosebit de frumoasă, cu întinderi mari de păduri și numeroase locuri de recreere”, ne-a declarat Mugurel Mărcoianu, primarul Comunei Măciuca-Vâlcea.