Moş Crăciun va ajunge şi la copiii din Suteşti

Am întâlnit-o prin Râmnic la finele săptămânii trecute pe Carmen Lixandru, cu siguranţă cel mai frumos primar din Vâlcea, şi unul dintre cei mai buni din cei aflaţi la primul mandat. Încerca să găsescă sponsori pentru copiii din Suteşti.

“În şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Local vom aloca o sumă pentru cadourile celor 140 de elevi şi preşcolari din comună. Probabil suma nu va fi una mare pentru că avem venituri mici şi cheltuieli mari. Aşa că încerc să conving nişte societăţi comerciale să ne ajute în acest an pentru ca serbarea copiilor să fie un motiv de bucurie la final şi să vină Moş Crăciun în fiecare casă. Respectând promisiunile făcute de mine şi de mulţi din consilierii noştri încercăm să alocăm cât mai multe fonduri şi să facem proiecte pentru învăţământul din localitate. Viitorul ţării noastre depinde mult de educaţie şi de cât de bine pregătim aceste generaţii, iar fiecare localitate este datoare să încerce să “ridice” nivelul de pregătire a copiilor, să le oferim şanse de a deveni buni specialişti oameni capabili să aducă un plus societăţii, să creeze, să aibă familii, să construiască, să poată face mai mult decât noi”, ne-a declarat edilul din Suteşti. (T.G.)