Francezii se pregătesc să migreze în Vâlcea

În județul nostru se află de câteva zile reprezentanții unei importante firme imobiliare din Franța care încearcă să identifice proprietăți aflate la vânzare sau spre închiriere în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea.

Foarte multe familii de francezi aflate la pensie încearcă să migreze din Franța care a devenit de nelocuit din cauza musulmanilor și a negrilor. Acești oameni doresc să locuiască în zone liniștite, formate din comunități care nu au musulmani, în care chiriile, utilitățile și alimentele să aibă un preț acceptabil.
Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, este deja majoritar musulman, iar dominarea etnică musulmană s-a produs deja și în alte orașe mai mici din sudul Franței. Mai mult decât atât, musulmanii tind să ocupe și zonele de la țară, ceea ce nu se întâmpla până acum. Aceste orașe franceze care devin majoritar musulmane se transformă în orașe tipice pentru țările africane sau asiatice de unde provin imigranții, se enclavizează în raport cu restul țării și devin de nelocuit pentru unii dintre francezii nativi, care încep să își părăsească proprietățile pentru a se muta în nord sau chiar pentru a părăsi țara.
România este atractivă pentru multe familii din Franța și probabil în curând va deveni atractivă și pentru familii de pensionari din Germania, Italia, Spania. O familie de pensionari cu un venit de 1500-1800 de euro lunar poate trăi mai mult decât bine la noi, în orașe curate, liniștite frumoase, în care să nu se lovească pe stradă permanent de musulmani.
Pentru orice oraș de la noi o astfel de invazie de pensionari cu pensii mari în raport cu veniturile salariale de la noi înseamnă un câștig. Aceste familii vor consuma produse și servicii de la noi, și vor plăti taxe și impozite la noi, iar faptul că vor face toate aceste cheltuieli cu bani obținuți din bugetele altor țări, ne avantajează.

Traian Guminski
Foto sursa www.valceaturistica.ro