Constantin Rădulescu: „Astăzi am semnat tema de proiectare pentru DJ 646!”

Patru proiecte de reabilitare a drumurilor județene pe fonduri europene s-au aflat la limita rezilierii contractelor de proiectare din cauza întârzierilor majore înregistrate în derularea lor, cu litigii diverse, iar de curând, ca urmare a demersurilor susținute de Consiliul Judeţean Vâlcea şi implicit preşedintele CJ Constantin Rădulescu, în ședința de Guvern de săptămâna trecută cele două drumuri, DJ 678 si DJ 678A, au fost incluse în Hotărâre de Guvern, urmând ca acestea să primească finanţare.

“Astăzi, în ședința extraordinară de Consiliu Județean, au fost aprobate sumele aferente cofinanțării Consiliului Județean Vâlcea pentru aceste drumuri județene, inclusiv pentru cel de-al treilea proiect de modernizare a DJ 703. Cel de-al patrulea drum – DJ 646, extrem de important pentru zona Horezu, reprezenta doar un titlu de proiect și iată că astăzi, după eforturi deosebite alături de colegii mei, am avut bucuria să semnez tema de proiectare și pentru această arteră semnificativă a județului nostru. Investiția va presupune modernizarea DJ 646 – Băbeni (DN 64) – Băluțoaia – Mănăilești – Genuneni – Folești – Dumbrăvești – Foleștii de Sus – Tomșani – Costești – Mănăstirea Bistrița – Mănăstirea Arnota, pe o lungime de 39,41 km și reabilitarea celor 7 poduri existente pe drum, a podețelor care evacuează apele pluviale din zona drumului, precum și reabilitarea zidurilor de sprijin existente și lucrări de consolidare a tuturor zonelor cu probleme de stabilitate (alunecări de teren)”, precizează Constantin Radulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0