Analiză politică! Cât a câştigat PNL şi cât a pierdut prin competiţia internă

PNL Vâlcea este singura organizaţie politică locală din ţară în care are loc o competiţie internă, având criterii publice, pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare. Profitând de rezultatele bune la locale şi de poziţia sa în Camera Deputaţilor şi în Biroul Naţional PNL, deputatul Cristian Buican a forţat acest sistem la Vâlcea având acordul tacit al conducerii centrale.

Mulţi dintre adversarii săi din PSD ne spuneau recent că sistemul este extrem de periculos pentru orice organizaţie politică: “La noi nu există modelul ăsta american, nu există cultura unor competiţii interne transparente şi riscul ca o organizaţie politică să fie ruptă dîn două după o astfel de întrecere sau să creeze frustrări mari în tabăra celor învinşi urmate ulterior de neimplicareaa acestora în campania electorală sau de sabotarea campaniei este extrem de mare”, ne spunea un pesedist cu state vechi de serviciu imediat după votul primarilor liberali.
În mare, avantajele la vedere ale PNL Vâlcea ar fi următoarele:
Pentru o perioadă lung de timp mas media locală s-a implicat în susţinerea unora din competitori. Astfel s-a scris mult despre liberalii vâlceni din competiţie şi s-a scris de bine, au apărut în presă şi foarte mulţi primari liberali. Practic, partidul a beneficiat de o campanie de imagine pentru care nu a plătit niciun ban. Nicio zi fară minim un articol de bine despre un lider liberal ceea ce înseamnă mult în imagine.
Partidul a câştigat oarecum creând senzaţia de democraţie totală faţă mai ales de PSD, ALDE şi PMP unde listele vor fi stabilite de un singur om sau de un grup restrâns de oameni. Partidul are acum o răspundere oarecum colectivă faţă de alcătuirea acestor liste, iar responsabilitatea rezultatului din 11 decembrie este comună, ulterior reproşurile fiind nejustificare indiferent de rezultate
Marile dezavantaje ale competiţiei interne:
A creat o ruptură majoră între diferite grupuri din organizaţie şi a produs un deficit de imagine celor învinşi. În mod logic aceştia se vor simţi cu atât mai frustraţi cu cât au fost obligaţi să cheltuiască şi bani pentru aceste alegeri interne frustrări mai mari decât dacă ar fi fost refuzaţi direct de conducerea centrală şi scoşi de pe liste sau netrecuţi pe acestea.
A creat scurgeri de informaţii către presă şi către adversarii politici despre puncte slabe ale tuturor competitorilor şi au dat posibilitatea celor din PSD să îi toace din timp pe câştigătorii interni ai campaniei.
A reuşit să creeze un grup distict de membrii de partid ostili liderului Buican pe care îl consideră responsabil de rezultatul alegerilor interne.
Există frustrări şi în rândul mas mediei locale care a susţinut candidaţi care nu au câştigat competiţia.

Bătălia nu este finalizată
Menţionăm că încă oficial bătălia nu este finalizată. Unii candidaţi s-au retras din cursă şi mai urmează un sondaj de opinie care va fi efectuat timp de 7 zile de o societate profesionistă din Bucureşti. Rezultatul sondajului contează 40 % în această competiţie internă în care se va face o medie ponderată între rezultatul votului primarilor şi preşedinţilor de organizaţii (care contează 35%), votul membrilor BPJ (care contează 25%) şi sondajul de opinie.
Biroul Politic Teritorial (BPT) s-a întrunit în şedinţă de vot joi la orle 17.00. BPT este format din 45 de vechi liberali şi 45 de foşti pedelişti. Au fost prezenţi 88 din cei 90 de membri. La Senat: Romulus Bulacu a obţinut 55 de voturi, iar Adrănel Cotescu 31. Pentru locul al doilea Victor Popescu l-a învins pe Alexandru Dediu, cu 62 la 19, restul voturilor fiind anulate. Pentru locul al doilea la Camera Deputaţilor, Victor Stănculescu a obţinut 48 de voturi, Iuliana Moise, 34 de voturi, iar Traian Dobrinescu doar 3. (Gheorghe Folea şi Gheorghe Păsat s-au retras din competiţie)
Pentru al treilea loc de pe listă la Camera Deputaţilor, considerat semi — eligibil la PNL Vâlcea, Ion Bîzîc a fost votat de 46 de colegi, iar Samoil Vâlcu de doar 39.
Mihaela Andreianu a fost votată de 47 de membri ai BPT, iar Mircea Poenaru de 36, pentru locul al patrulea pe lista de la Camera Deputaţilor.
Votul primarilor
Miercuri a avut loc şedinţa în care primarii liberali şi preşedinţii de organizaţie au dat un vot secret pentru alcătuirea listelor:
La Senat, pentru primul loc pe lista, Romulus Bulacu a obţinut 53 de voturi, in timp de Adrănel Cotescu a obţinut 47 de voturi. Victor Popescu a câştigat bătălia pentru locul Pentru locul II, la Camera Deputatilor pentru primul loc nu a candidat decât Cristian Buican. Pentru locul al doilea Iuliana Moise a obţinut 42 voturi iar Victor Stanculescu 33. Gheorghe Folea 11 voturi, Dobrinescu 9 voturi şi Păsat 7 voturi.
Locul III la Camera Deputaţilor a fost adjudecat de Sami Vâlcu, acesta obţinând 46 de voturi, in timp de contracandidatul său Ion Bîzîc a luat 43 de voturi.,Vintilă Chelcea — a obţinut 11 voturi.
Locul IV la Camera Deputaţilor îl va ocupa Mihaela Andreianu care a obţinut cele mai multe voturi, 60 la număr, iar Mircea Poenaru a obţinut 39.

TRAIAN GUMINSKI