Weekend la Teatru! „Aventurile micuțe vrăjitoare” și „TNT” spectacol de improvizaţie exploziv la Teatrul Anton Pann

Spectacolele unui teatru nu mor niciodată. Chiar dacă nu mai sunt în repertoriile de spectacole ale unor teatre, ele sunt ținute în viață atât de actorii care joacă cât și de spectatorii care vin să le vadă.

Și vă întrebăm, câte amintiri frumoase nu aveți cu privire la un spectacol care v-a plăcut? Amintiri de când erați copii, amintirea primului spectacol de păpuși sau amintirea unui spectacol transpus în scenă după o carte pe care ați citit-o cu mult drag. Nu de mult am citit un articol despre cum teatru poate schimba ceva în individ, dar nu poate schimba societatea. Oare? Prin teatru se face educație la orice nivel de vârstă. Pe scenă găsim acele asemănări cu viețile noastre, frumoase sau mai puțin frumoase, din care învățăm cum să devenim mai buni. Nu acesta este rolul artei, de a ne face pe noi mai buni? Cu această convingere ne adresăm și noi către dumneavoastră, catre iubitorii de teatru, care au văzut spectacolele Teatrului Anton Pann și care ar dori să le revadă.
De aceea pentru această sâmbătă de 27 mai Teatrul Anton Pann vă propune să vedeți sau să revedeți două spectacole cuprinse în repertoriul de anu acesta.

De la ora 11.30 la Sala Studio cei mici pot vedea pentru prima oară sau revedea cu alți ochi spectacolul „Aventurile micuțe vrăjitoare” scenariu dramatic şi regia Valentin Ligi, scenografia Viorica Stamate, muzica Andrei Ciuleac. O poveste frumoasă cu lumini si umbre despre magia vrăjitoriei, despre o mică și frumoasă vrăjitoare care la 146 de ani va merge pe acest drum și care, ajutată de alte personaje va încerca să facă diferența înte bine și rău.
De la ora 19.00, tot în Sala Studio “TNT” un spectacol de improvizaţie exploziv realizat de Mihaela Sârbu. Așa cum am mai scris, teatrul de improvizație este o formă de teatru în care se folosesc tehnici de improvizație teatrală pentru a crea dialoguri, scene, cântece sau povestiri şi în acelaşi timp presupune o relație interactivă cu publicul. Actorii distribuiţi în acest spectacol provocat de Mihaela Sârbu, Mădălina Ciotea, Reka Szasz, Tavi Costin, Andrei Cătălin, Vladimir Purdel şi Alexandru Beteringhe reușesc cu ușurință să interacționeze cu publicul și să creeze aceea atmosferă de bine, dându-ți sentimental că pleci de la teatru împlinit.

Daniela Stefanescu
PR Teatrul Anton Pann