VIDEO Se reabilitează cel mai lung drum judeţean din Oltenia de sub munte

Cel mai lung drum din Vâlcea a intrat în reabilitare. Consiliul Judeţean Vâlcea a dat startul lucrărilor alături de Nicolae Vălimăreanu, directorul RAJDP Vâlcea. DJ 676 are o lungime de 76 de kilometri şi traversează opt localităţi.

“În această perioadă, executăm lucrări de reabilitare, reparații și turnare covor asfaltic pe DJ 676, cel mai lung drum județean din Vâlcea, care traversează opt localități, face legătura cu Oltenia de sub munte şi are o lungime de 76 de kilometri. Le mulțumesc tuturor colegilor mei muncitori de la RAJDP Vâlcea, care în aceste zile sunt la post pentru a realiza o lucrare de calitate. Pe acest drum este o circulație intensă, deoarece sunt foarte mulți turiști care vizitează zona Horezu, în această perioadă“, afirmă Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.