VIDEO Handbal feminin, echipa națională: Vor să bată Austria! Miercuri e meci mare în sala Traian

Naționala de handbal feminin a României mai are la dispoziție doar două zile pentru a pregăti meciul de debut în campania de calificare la Campionatul European. Elevele spaniolului Martin Ambros vor juca miercuri, în sala sporturilor Traian în fața Austrei.

Selecționerul iberic al României crede că elevele sale vor debuta cu dreptul și spune că știe totul despre Austria, echipă pe care echipa noastră a întâlnit-o și acum câteva luni în barajul de ccedere la mondiale. Martin Ambros se ferește să spună care sunt favoritele la calificare din grupa din care mai fac parte Portugalia și Rusia. “Meciul contra Austriei se apropie, trebuie să fim pregătiți pentru el. Am făcut antrenamente bune, cunoaștem Austria, nu știm mare lucru despre viitorul adversar, Portugalia. important este să ne focusăm pentru prima partidă apoi vom mai vedea. Avem o experiență recentă contra Austriei, în meciul de baraj pentru Campionatul Mondial și nu ne-a fost ușor pe propriul teren. Ne pregătim pentru două meciuri care sunt importante pentru calificare. Echipa arată bine, am făcut o treabă bună la toate capitolele și sunt mulțumit de această treabă. Sperăm să facem o bună partidă. Azi vor veni și ultimele două jucătoare care au avut meciuri cu echipele de club, Melinda Geiger și Crina Pintea și vom avea lotul complet. Nu îmi place să vorbesc dinainte de favoritele grupei, vom vedea. Va trebui să jucăm fiecare meci, campania de calificare e lungă. Rusia este un adversar dificil, este campioană olimpică dar nu ne este frică de nimic, trebuie să ne facem treaba meci de meci.”


“Băcăuanul o să ne ajute mult pe viitor”

Martin Ambros are cuvinte de laudă pentru singura handbalistă convocată de la HCM pentru meciurile contra Austriei și Portugaliei: “Băcăuanu este la prima convocare, am chemat-o pentru că este o handbalistă interesantă, cu evoluții bune în ultia perioadă. Deocamdată poate nu este obișnuit cu sistemul în care jucăm dar pe viitor sigur o să ne ajute mult. Este un pivot diferit față de ceilalți doi pe care îi avem acum în lot”

“Îi așteptăm la sală pe vâlceni!”

Și tricolorele așteaptă cu interes debutul în campania de calificare la turneul final ala europenelor și speră ca publicul vâlcean, bun cunoscător de handbal, să vină în număr mare la meci. “Este un meci important petru întreaga echipă. Am mai avut o dublă dificlă cotra Austriei, am reușit să ne calificăm la Campionatul Mondial. Suntem favoriți în meciul de miercuri dar nu uităm cât de greu ne-a fost în partidele trecute. E important să ne impunem miercuri dar și în partida din Portugalia. Ne dorim să jucăm bine și să nu mai avem emoțiile de data trecută. Sunt convinsă că publicul o să fie numeros, avem nevoie de vâlceni, sunt absolut convinsă că sala o să fie plină.”, a declarat Cristina Neagu, fosta glorie a Oltchimului, actualmente la CSM București, campioana României. “Acest meci, aceaste două meciuri, sunt foarte importante pentru toată lumea. Ne dorim această victorie, aceastp calificare!”, a completat Gabriela Perianu, handbalistă la echipa ungară Siofok. Naționala feminină a României a ratat o singură dată prezența la turneul final al Campionatului European de handbal. Primele două clasate din grupă vor obține prezența la competiția care va avea loc anul viitor în Franța.

Gabi Cîrjaliu