VIDEO Doar promisiuni pentru sinistrați! Prefectul județului, Florian Marin, a făcut noi demersuri

A trecut o săptămână din momentul în care sinistrații de la Alunu au fost în audiență la prefectul județului pentru a întreba când vor primi despăgubirile în urma alunecării de teren de acum șase luni. Nimic nu s-a întâmplat, însă, în cele șapte zile și oamenii continuă să locuiască pe unde pot și să spere că vor veni și banii promiși.

Oamenii cărora halda de steril le-a înghițit gospodăriile au ajuns la capătul răbdării și spun că sunt dispuși să meargă la București pentru a-și cere drepturile. Ei speră să poată trece cu bine de iarnă și că guvernanții își vor ține promisiunile. Pe de altă parte, primarul localității așteaptă o ordonanță de guvern sau o ordonanță prezidențială și între timp caută sponsori pentru a-i ajuta pe sinistrați.
“Nu avem nicio veste din momentul în care am fost la Prefectură. Cred că singura soluție este să mergem și la Guvern, într-o audiență. Nimeni nu ne bagă în seamă. Domnul prefect spune că vor veni banii, dar nu știe când. Altceva ce să facem. Să dăm în judecată, dar pe cine să dăm? Ei au spus că din cauza calamităților… Putem să-l dăm pe domnul prefect că a fost la fața locului și ne-a promis. De iarnă sper să trecem. Ne-am cumpărat și noi zarzavaturi, ne vom lua și un porc. Să vedem pe unde-l pregătim, probabil prin sat pe la oameni. Noi nu mai avem unde. Nu e bine deloc. Am mai discutat între noi, am zis să mergem la București după sărbători, dar mai e o lună…”, ne-a declarat unul dintre sinistrații de la Alunu, Ion Avram.
“Nu s-a mai întâmplat nimic. Dacă nu se rezolvă problema nu știu ce facem. Probabil va trebui să inițiem un proiect de hotărâre de guvern, doar așa se poate rezolva. Demersuri s-au făcut peste tot, dar… O altă soluție poate să fie o decizie a președintelui. Altfel nu cred că vreun ministru se încurcă cu așa ceva, de frică. Fiecare își apără libertatea. Trebuie gândit bine și găsită o soluție. Oricum nu cred că anul acesta se va rezolva ceva. De la minieră s-a dat cărbune gratuit. Au mai primit din partea domnului prefect niște ajutoare, o să mai căutăm să găsim sponsori și o să treacă de iarnă”, completează. Cristian Birăruți, primarul Comunei Alunu.

În ceea ce-l privește pe prefect, acesta spune că continuat demersurile, dar că a primit doar răspunsuri tehnice și nimic concret. “Este un subiect despre care nu pot spune decât că nu s-a rezolvat. Despăgubirile nu au venit către familiile respectivă. Îmi doresc ca acești oameni să nu își petreacă sărbătorile în altă parte, dar din păcate așa o să fie. Am făcut toate demersurile juridice posibile, către toate ministerele care au competența necesară. Din păcate noi nu suntem ordonatori de credite. Ultimul demers a fost acum o săptămână, direct către premier. Am primit în decursul timpului tot felul de răspunsuri tehnice, alambicate, cu trimiteri la legi… E incorect ca oamenii să primească banii după ce se va stabili vinovatul. Este un principiu de drept care spune că mai întâi se virează banii, apoi se recuperează de la vinovați”, spune Florian Marin, prefectul Județului Vâlcea.
Acum mai bine de o jumătate de an, halda de steril de la Alunu a făcut prăpăd și opt familii au rămas fără un acoperiș deasupra capului. Au fost distruse de asemenea aproximativ 60 de hectare de pădure și teren agricol dar și platforma drumului județean 605 C, drum care face legătura cu orașul Berbeşti. Sinistrații locuiesc acum fie la rude, fie la Centrul Social din Alunu, fie în locuințe modulare și singurul ajutor pe care l-au primit a fost o cotă de cărbune.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning