VIDEO Constantin Rădulescu: Spitalul Judeţean Vâlcea va fi dotat cu aparatură modernă

“Spitalul Județean de Urgență Vâlcea va fi dotat, până la sfârșitul acestui an, cu un aparat RMN ultraperformant. De asemenea, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, precum și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean vor fi dotate cu aparatură modernă, de calitate și sigură”, a anunţat astăzi, 10 august 2017, preşedintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu.


“Sunt foarte bucuros să vă anunț că Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea va fi dotată cu: 2 seturi resuscitare, 3 aspiratoare portabile, 10 injectomate, 2 laringoscoape, pompe pentru perfuzie/transfuzie, paturi cu sistem de încălzire, dispozitive pentru transportul pacienților bariatici, tărgi pentru transfer și transport, cărucioare pentru transfer, cărucioare hidraulice, iar Secția de Anestezie și Terapie Intensivă va primi 2 aparate EKG și trei defibrilatoare cu monitor. Pe lângă aparatura amintită, cele două secții ale Spitalului Județean de Urgență Vâlcea vor mai primi și alte dispozitive medicale necesare desfășurării activității, la standarde europene și în condiții mult mai bune”, a mai precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.


La Spitalul Judeţean Vâlcea au fost alocaţi 63 miliarde lei vechi pentru aparatura imagistică.