Urmările unei inițiative de succes

Ecourile vizitei de lucru întreprinse de Comisia de Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților în județul nostru la începutul lunii iulie continuă să aibă efecte pozitive privind imaginea Vâlcii.


Pentru mulți deputați din această comisie a fost prima dată când au văzut județul nostru, iar contactul direct cu salariații de pe Platforma chimică i-a ajutat să înțeleagă problemele concrete ale multor societăți comerciale.
Pe paginile proprii din rețelele de socializare deputații au postat imagini din Vâlcea, dar și texte laudative despre administrația județeană, municipală și despre locurile vizitate insistând asupra potențialului turistic din județ…
Adrian Solomon, președintele comisiei, ne-a declarat într-un interviu amplu că actualul Cod al Muncii trebuie modificat și că sindicatele din țara noastră au nevoie de o legislație care să le acorde mai multă putere în negogierea contractelor colective de muncă. Unii deputați au trimis și scrisori publice de mulțumire.


Una dintre acestea, semnată de deputatul Silviu Vexler, vicepreședinte al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, deputat care reprezintă Federația Comunităților Evreiești din România, este extrem de elocventă. Ea a sosit recent pe adresa deputatului vâlcean Eugen Neață (PSD), cel care a avut ideea de a invita Comisia de Muncă în județul nostru.
“Stimate Domnule Deputat,
După vizita de lucru a Comisiei pentru Muncă și Protecție Sdocială efectuată la invitația dumneavoastră în Râmnicu Vâlcea, în perioada 5-7 iulie, doresc să vă adresez sincere felicitări pentru modul exemplar în care ați pregătit programul și tot ceea ce a presupus această deplasare în frumoasa zonă pe care o reprezentați în Parlamentul României.
Ședința Comisiei, prezentarea Oltchim și CET Govora și întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din cele două instituții au fost ocazia de a cunoaște direct starea din prezent a acestor importante oboiective industriale și de a analiza potențiale măsuri necesare în viitor pentru locuitorii din zonă.
Vă felicit, din nou, pentru efortul și stăruința cu care ați promovat amendamentul dumneavoastră la Proiectul d e Lege pentru modficarea Legii nr. 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, atât de benefic pentru locuitorii Municipiului Râmnicu Vâlcea….
Am certitudinea că veți avea același succes și în viitor”, se arată în scrisoarea deputatului Vexler. (T.G.)