Tir căzut pe calea ferată la Racovița! Trafic feroviar blocat

În localitatea Racovița, județul Vâlcea, la Cornet, a avut loc, în urmă cu două ore, un accident de circulație. La km. 218+200 m, un tir care circula pe DN 7 Valea Oltului a căzut pe calea ferată. Traficul feroviar a fost blocat total.

“Şoferul a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens. A trecut peste parapeţii de pe marginea drumului, oprindu-se pe calea ferată. Este vorba de DN 7 în localitatea Cornet Racoviţa, la km 218+200 m”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Şoferul tirului a fost rănit uşor şi transportat la Spitalul din Brezoi. A fost chemată o macara pentru deblocarea traficului feroviar.