Tânăr cercetat pentru evaziune fiscală

delapidare_paine-480x300

Un tânăr a fost prins de poliţiştii vâlceni în timp ce transporta peste 500 de produse de panificaţie (pâini diverse sortimente şi produse de patiserie), fără documente de provenienţă şi transport.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mihăeşti au oprit pentru control o autoutilitară, condusă de un tânăr. Conducătorul auto nu a prezentat documentele nici cele personale, nici ale autovehiculului.
În urma controlului asupra autovehiculului, s-a constatat faptul că erau transportate peste 500 de produse de panificaţie (pâini diverse sortimente şi produse de patiserie) fără documente de provenienţă şi transport.
“Pentru efectuarea de cercetări a fost cerut sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi a celor din cadrul DSVSA Vâlcea. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că Luigi A., de 26 de ani. este angajat al unei societăţi comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea şi că produsele urmau a fi distribuite la mai mulţi agenţi economici, dar şi persoane fizice fără respectarea legii.
S-a stabilit de asemenea că tânărul până să fie oprit de poliţişti a vândut 30 de pâini la cetăţeni fără a elibera bon fiscal.
În urma verificărilor efectuate de către reprezentanţii DSVSA Vâlcea, a rezultat că nu au fost respectate normele sanitar-veterinare privind producerea şi comercializarea produselor fără asigurarea şi demonstrarea trasabilităţii( inexistenţa raportului de producţie), motiv pentru care produsele de patiserie au fost distruse, iar pâinile fiind retrase din circuitul de comercializare pentru consumul uman.
Au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor mai multe documente contabile ale societăţii în cauză, existând suspiciuni cu privire la neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor operaţiunilor economice derulate de societatea respectivă.
Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, art. 9, alin. 1, lit. b din Legea nr. 241/2005”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.