Tabără de studiu la Sfânta Mănăstire Arnota

Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul cultural și comunicații media, a organizat în perioada 08-12 februarie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, o tabără de studiu la Sfânta Mănăstire Arnota, în cadrul căreia s-au desfășurat ateliere cu ședințe intensive de limba greacă.

Pe lângă atelierul de limba greacă, tinerii din această tabără au participat la ateliere de lectură și la slujbele din această sfântă mănăstire.
Tabăra face parte dintr-un proiect mai larg al Arhiepiscopiei Râmnicului, prin care 10 tineri, studenți și seminariști, urmează cursuri săptămânale de aprofundare a limbii grecești. Cursul este ținut de Dl. Lector Univ. Dr. Octavian Gordon, cadru didactic al Universității din București.
De asemenea, Dl. Profesor Octavian Goordon este și coordonatorul unei echipe de traducători din literatura patristică, greacă și latină, în cadrul unei serii de volume ce vor apărea la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, începând cu luna iunie a acestui an.