Ştrandul din Ostroveni se deschide pe 1 iunie!

Cu ocazia şedinţei operative ţinută luni dimineaţa la Primăria municipiului, au fost stabilite mai multe direcţii de acţiune pentru perioada următoare. Astfel, s-a dispus ca Ştrandul Ostroveni să fie deschis pentru sezonul estival începând cu data de 1 iunie, stabilindu-se, totodată, o serie de reguli privind curăţenia şi ordinea ce vor trebui urmate de către cei ce vor vizita această bază de agrement.

Rămânând în zonă, s-a cerut urgentarea extinderii sistemului de supraveghere video la locul de picnic de pe malul lacului din Ostroveni, pentru a se preîntâmpina sau sancţiona distrugerile înregistrate în mod constant la infrastructura de acolo. S-a mai stabilit ca modernizarea Târgului de la Râureni să se facă, într-o primă etapă, pe o porţiune a zonei comerciale până în luna septembrie şi doar apoi târgul să fie închis complet până la finalizarea tuturor lucrărilor; în felul acesta, activitatea celor care îşi comercializează produsele aici nu va fi afectată prea mult. De asemenea, s-a mai stabilit ca marţi, 30 mai, să se înmâneze cheile beneficiarilor locuinţelor ANL recent finalizate în zona Ostroveni.