“Serbările Normalităţii” la Rm. Vâlcea

MB 1_640x480
Autorităţi locale, judeţene, IPJ Vâlcea, ISJ Vâlcea prin consilieri şcolari şi educativi, elevi de la mai multe licee, politiceni, participă azi, începând cu ora 11.00, la CN Micea cel Bătrân la seria de dezbateri “Serbările Normalităţii – celebrarea unei normalităţi care exclude şi condamnă violenţa domestică, traficul de persoane şi lipsa egalităţii de şanse”.

Acţiunea începe cu o introducere în tema dezbaterii prezentată de Iulian Tănase, apoi pe agenda de lucru este prezentarea proiectului de un reprezentant ANES, alocaţiuni reprezentanţi locali, urmată de o dezbatere cu public şi o piesă de teatru Art Fusion.
Dezbaterile au ca scop conştientizarea, la nivel local, a principiilor egalităţii de şanse şi a problematicilor violenţei domestice şi a traficului de persoane. Obiectul general al proiectului, care se desfăşoară în 56 de oraşe din întreaga ţară, este de a deyvolta măsuri integrate de abordare sistematică şi naţională de prevenire şi combatere a violenţei domestice, discriminării de gen şi traficului de pesoane.
În Rm. Vâlcea, timp de o zi au loc activităţi, dezbateri, concursuri şi karaoke pentru toate vârstele, dar şi un spectacol suţinut de Corina, Dorian Popa, MC Virgil Batista şi alţi artişti cunoscuţi, în parcarea de lângă Catedrala Ostroveni, înepând cu ora 18,00. mâine, 21 noiembrie.