Rezultate obţinute la IPJ Vâlcea în primele 9 luni ale anului 2017

Perioada primelor 9 luni ale anului 2017 s-au caracterizat prin continuarea procesului de eficientizare a activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, urmărindu-se atingerea obiectivelor impuse, având ca rezultat menţinerea sub control a fenomenului infracţional și creşterea nivelului de încredere a cetăţenilor.

Activitatea inspectoratului a fost focalizată pe îndeplinirea obiectivelor stabilite şi a priorităţilor Poliţiei Române, respectiv s-a urmărit:
 Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală şi siguranţa rutieră;
 Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracţionale;
 Asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene;
 Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române.

PREVENIREA CRIMINALITĂŢII

Activităţile desfăşurate în primele 9 luni ale anului 2017 au fost structurate pe 2 programe cadru de prevenire, respectiv Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi Prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, în baza priorităţilor Poliţiei Române, fiind desfăşurate şi Campania de prevenire a violentei domestice „Aripi Frânte”, precum şi Campania de prevenire a infracţiunilor de furt din locuinţe „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”. Activitatea de prevenire a criminalităţii a avut un rol proactiv, astfel că în perioada analizată au fost organizate de către efectivele structurilor operative, inclusiv cele de proximitate 1953 de activităţi cu unităţile de învăţământ, au fost aplanate 2.979 de stări conflictuale, 6.653 de persoane au fost primite în puncte de consiliere, s-au depistat 144 de minori nesupravegheaţi, au fost efectuate 29 de razii, 941 de acţiuni cu efective lărgite, 18.970 de controale directe și au fost aplicate 44.720 contravenţii, în valoare de 12508,09 mii lei.

EVOLUŢIA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

Situaţia operativă pe ultimii 5 ani privind infracţiunile sesizate la nivelul I.P.J. Vâlcea:
Infracţionalitatea sesizată s-a diminuat pentru al-5-lea an consecutiv, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2017 cea mai mică valoare, cu 260 mai puține fapte sesizate, față de primele 9 luni ale anului 2016.
Se remarcă o scădere a numărului de infracţiuni de natură economico – financiară şi la cele judiciare, ponderea fiind reprezentată de infracţiunile de natură judiciară (65,13% din totalul infracţiunilor sesizate).
Din totalul infracţiunilor sesizate, 56,68% au fost comise în mediul urban, 43,32% în mediul rural. Cea mai mare pondere au avut-o următoarele genuri de infracţiuni:
furtul – 26,34%, lovirea sau alte violenţe – 18,87%, distrugerea – 8,58%.

EVOLUŢIA INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Se observă o scădere cu 3,54 %, faţă de primele 9 luni 2016, fiind cea mai mică valoare din ultimii cinci ani, iar în ceea ce priveşte furturile înregistrăm o scădere cu 5,65%. Pe genuri avem scăderi la furturile de componente din exteriorul auto ( -27,27%), la furturile din societăţi comerciale (-9,23%), la furturile din buzunare, genţi, poşete (-10,34%), la furturile din autovehicule (-8,58%), iar la furturile de animale şi păsări şi la cele de produse agricole de pe câmp, în perioada analizată au fost înregistrate, de asemenea scăderi, cu 37,50% la furturile de păsări, cu 23,08 % la furturile de produse agricole de pe câmp şi cu 7,41% la furturile de animale.

EVOLUŢIA INFRACŢIUNILOR STRADALE

Infracţiunile stradale sesizate au cunoscut un trend descendent, la nivelul judeţului, de la 323 de fapte în primele 9 luni 2016, la 217 în primele 9 luni 2017, ceea ce reprezintă un aspect foarte important, având în vedere impactul social deosebit al acestor infracţiuni.

REGIMUL ARMELOR, EXPLOZIVILOR ŞI SUBSTANŢELOR PERICULOASE

În primele 9 luni ale anului 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, activitatea polițiștilor Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase s-a materializat în 199 de persoane depistate în flagrant, suspecte de săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi la regimul materiilor explozive, de asemenea 302 de controale efectuate la persoane fizice şi juridice. Au fost anulate 226 de permise de armă.

INVESTIGAREA CRIMINALITATII ECONOMICE

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au soluționat 304 dosare penale, 34 dintre acestea finalizate cu rechizitorii, iar prejudiciul recuperat, prin instituirea unor măsuri de indisponibilizarea ( sechestru asiguratoriu) pe parcursul acestei perioadei fiind totală de 17.250.067 lei.

INFRACŢIONALITATEA ÎN DOMENIUL SILVICULTURII

Pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, s-au desfăşurat activităţi în baza planului ”SCUTUL PĂDURII 2017”, au fost organizate 307 acţiuni, au fost efectuate 513 controale cu privire la respectarea modului de exploatare a masei lemnoase şi a regimului circulaţiei materialelor lemnoase pe drumurile publice, au fost constatate 170 de infracţiuni și au fost confiscaţi 3630.88 m.c, cu 1026 m.c mai mult faţă de primele 9 luni ale anului 2016;

URMĂRIRE, EXTRĂDARE ŞI SUPRAVEGHERE JUDICIARĂ

În primele 9 luni ale anului , la nivelul I.P.J. Vâlcea, polițiștii au pus în executare 42 mandate de executare a pedepsei închisorii, 15 mandate de arestare preventivă, 23 mandate europene de arestare, 2 senţinţe penale și 108 persoane dispărute aufost identificate.

SIGURANŢA TRAFICULUI RUTIER

Activităţile desfăşurate pe linie rutieră în primele 9 luni ale anului 2017 au presupus 1333 acţiuni, 313 infracţiuni depistate la regimul rutier, 2.540 permise de conducere reţinute, 30.437 amenzi contravenţionale aplicate la OUG 195/2002.
Din analizele efectuate, concluzionăm faptul că principalele trei cauze de
producere a accidentelor rutiere au fost:
*Viteza neadaptată la condiţiile de drum;
*Abateri bicicliști;
*Neacordare prioritate vehicule.

SUPORT DECIZIONAL

• Prin intermediul Centrului Operaţional Judeţean, în primele 9 luni au fost gestionate 15.347 de apeluri primite de la cetăţeni prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă.
• În ceea ce priveşte relaţia cu publicul, în cursul perioadei analizate la nivelul judeţului Vâlcea au fost verificate şi soluţionate 3.495 de petiţii.
• Specialiştii criminalişti au efectuat 2.401 investigări tehnico-ştiinţifice ale locului faptei, valorificând un număr de 7.383 de urme. De asemenea au fost efectuate 70 de expertize criminalistice şi constatări tehnico – ştiinţifice.
• Pe linie de cazier judiciar, prin cele 5 puncte de lucru cu publicul au fost eliberate 30773 certificate de cazier judiciar.
• În primele 9 luni ale lui 2017, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat 317 misiuni, respectiv percheziţii, escorte, aplanări de conflicte, razii şi alte activităţi de sprijin pentru structurile operative.

Obiectivele pe care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea le va urmări până la finele anului 2017 şi care sunt în concordanţă cu obiectivele Ministerului Afacerilor Interne şi ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, sunt următoarele:
 Creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor prin protejarea persoanei, a patrimoniului şi prin asigurarea climatului de ordine publică în spaţiul stradal, (în mod special pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea unde se înregistrează cele mai multe infracţiuni);
 Combaterea evaziunii fiscale, a corupţiei şi a fraudelor din domeniul achiziţiilor publice;
 Combaterea delictelor silvice prin adaptarea de măsuri de prevenire şi combatere, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu (I.J.J. Vâlcea, Garda Forestieră, Direcţia Silvică, Garda de Mediu);
 Implementarea unor măsuri de reducere a deficitului de personal şi asigurarea mijloacelor materiale şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, în special în mediul rural.