Profesorul Tatian Miuţă, martor la experimentul armei cu laser inventată de Henri Coandă

Tatian Miuţă nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este fratele rapsodului popular, Dumitru Miuţă. De Dumitru ştie toată ţara, dar nici Tatian nu este un nimeni. Profesionalismul de care a dat dovadă timp de 45 de ani în meseria pe care a iubit-o, dar şi înclinarea către cultură, i-a adus prestanţă şi recunoaştere în judeţul Vâlcea. Poveştile lui Tatian Miuţă nu au cum să nu te fascineze, încă de când începe să le depene. Dar cea mai dragă lui este cea din anul 1968, când a participat la punerea în folosinţă a armei cu laser inventată de Henri Coandă pentru prima dată în lume.

„Am făcut ce mi-a plăcut. Am fost în mijlocul copiilor. Acum, la pensie, mi-am găsit o nouă ocupaţie, scriu şi sper ca în perioada următoare să pun pe masă un volum de poezie. Umblu pe dealurile Oteşaniului, comuna care mi-e dragă şi de care nu m-am putut despărţi atâţia ani. Tot ce pot spune este că la noi poveştile şi legendele au un sâmbure de adevăr”, ne mărturiseşte profesorul Miuţă, mândru de istoria familiei din care se trage. „Părinţii noştri se trag din două neamuri mari ale celor două comune care erau pe vremuri, Cârstăneşti şi Oteşani. Mama era din neamul Davideştilor, iar tata din cel al Miuţeştilor. Aceste două neamuri au tentacule peste tot în comună, care s-au extins apoi în celelalte din jur. Numai în cătunul Miuţeşti sunt peste 20 şi ceva de familii cu acest nume. Eu am făcut şcoala elementară la Cârstăneşti. Acum acest sat aparţinând comunei Oteşani, iar apoi am terminat liceul la Horezu. Mă mândresc că am făcut parte din a VII-a serie din acest liceu, de altfel primul în Oltenia ca număr de elevi în acea perioadă, care a dat valori umane şi nume deja cunoscute acestei ţări”, ne spune profesorul depănând amintiri. După terminarea liceului, a urmat cursurile Institutului Pedagogic din Cluj, Şcoala Militară Bucureşti şi Facultatea de Filologie Bucureşti.

După folosirea armei, preşedintele Nixom a vizitat România

Profesorul Tatian Miuţă recunoaşte că momentul care l-a marcat cel mai mult este folosirea laserului inventat de Henri Coandă, invenţie controversată chiar şi în zilele noastre. “Totul a început în perioada 20-21 august 1968, când o coaliţie militară formată din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria a invadat Cehoslovacia. Forţele folosite în intervenţie au fost impresionante: peste 5000 de tancuri şi peste 200.000 de soldaţi. URSS-ul voia să se asigure că nicio ţară din blocul comunist nu va încerca să folosească un sistem multipartit, acesta reprezentând cel mai mare pericol pentru dominaţia comunistă din acea perioadă.
România a criticat vehement intervenţia armată din Cehoslovacia, atrăgând atenţia asupra autodeterminării fiecărui stat. Prin urmare, la încercarea de intrare pe teritoriul românesc a tancurilor sovietice, România a scos de la naftalină o “armă secretă”, numită ulterior laserul lui Coandă. Peste 300 de cursanţi ai Şcolii de ofiţeri nr. 7, cum era denumită, am participat la un experiment spre Braşov, când am observat cum arma cu laser a distrus un tanc care se transformase într-un morman de fier vechi. Două zile ne-au vuit urechile. Atunci, a fost pentru prima dată în lume când a fost folosită arma cu laser, armă inventată de Coandă. Preşedintele Nixon a venit la scurt timp după aceea într-o vizită în România, auzind de puterile acestei arme. De atunci, nici că am auzit de ea. Era un experiment. Cu doar câteva zile, arma fusese folosită undeva la graniţă”, ne mărturiseşte Tatian Miuţă.

Dragostea de folclor, moştenire de familie

Prima repartiţie avută a fost tocmai la Iaşi, dar nu s-a dus. Dragostea către locurile natale a fost mai puternică decât orice. „45 de ani am predat limba română la şcoala din comună şi sunt mândru de asta. Dragostea de folclor am împărtăşit-o şi eu, având până acum patru ani formaţia de Fluieraşi „Mlădiţele Luncavăţului”, dar când te zbaţi singur este greu. Am o ofertă de a învia aceste tradiţii folclorice în altă comună apropiată de Oteşani. Până atunci, scriu şi caut în negura vremii în comuna de unde nu am plecat. Am ajuns după ani şi ani şi la Ungheni – Iaşi, unde trebuia să predau. Locul era neocupat, mă aştepta, dar de aici nu aş fi plecat pentru nimic în lume”, ne spune profesorul „tobă” de legendă, cultură şi istorie.

Letiţia Lazăr