Primarul din Ioneşti nu este homosexual

Conform publicaţiei “Ziarul de Vâlcea”, primarul Constantin Neagoie se află în topul clasamentului primarilor cu cele mai multe ilegalităţi. De altfel, de-a lungul anilor, mai multe publicaţii l-au acuzat pe baronul comunei de fel de fel de lucruri.

Printre altele, de împuşcarea unui câine în mijlocul uliţei prin încălcarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj, campanie electorală în curtea unui lăcaş de cult puternic sponsorizat de edil, conducere abuzivă administrativă, minciuni (unii spun că acum i-a minţit pe liberali că va candida de la ei), braconaj piscicol şi vănotăresc.
Acum primarul jupîn este acuzat de profanare.
Cităm din Ziarul de Vâlcea:
“Nu mai este demult o noutate că fosta căpușă de la Oltchim se comportă în localitatea Ionești ca un adevărat satrap. Pentru Neagoie nu există legi, el conduce după propriile reguli! Ioneștiul este moșia lui personală! Prin ultima ispravă, Neagoie a reușit să-l mânie și pe Dumnezeu! Om fără credință, Neagoie a DEMOLAT recent o troiță, construită cu doar șase ani în urmă de enoriașii din zonă. Fără a primi o aprobare de la Arhiepiscopia Râmnicului, așa cum ar fi fost LEGAL, primarul PROFANATOR a trimis o echipă de haidamaci care au pângărit efectiv lăcașul de cult. Au ras troița de pe fața pământului și au profanat icoanele din interior. Oamenii trimiși de Neagoie nu s-au oprit aici și au tăiat cu drujba crucile de pe lângă troiță, stârnind furia localnicilor! În locul troiței a fost construită o altă clădire, care, se pare, va fi tot… troiță! Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și-a manifestat idignarea în legătură cu această profanare, spunând că va trimite un consilier să verifice aceste aspecte”.
Un lucru vă spunem, dragi cititori, şi stimaţi colegi din presa locală. Nu cumva să afirmaţi pe undeva că primarul Neagoie este homosexual. Dacă o veţi face, ne veţi obliga să sărim în apărarea edilului. O vom face pentru a apăra adevărul, chiar dacă asta ar însemna să producem public nişte dovezi care probabil ar scandaliza familiile unor localnici şi ar provoca divorţ într-o familie respectabilă dintr-o comună vecină.

Traian GUMINSKI