Primăria Vlădești, printre cele mai eficiente din țară

În 3 august, imediat după aprobarea proiectelor pe PNDL II de către Guvern publicam un editorial în care arătam: “Conform mai multor surse liberale, dar și social democrate, o primărie care are un primar experimentat și un aparat tehnic priceput, va putea definitiva documentația pentru un proiect aprobat de Guvern pe PNDL II în minim 3 luni. Este vorba de un proiect de la zero adică la care nu s-a lucrat pentru documentație.

Pentru neinițiați nu este suficient că Guvernul a aprobat finanțarea pentru un proiect să spunem de construire a unei școli sau a unui pod. Pentru a semna contractul de finanțare o unitate administrativ teritorială trebuie să meargă la Minister cu un dosar destul de gros care conține studii de fezabilitate, calcule, avize luate de la instituții sau societăți care trebuie să își dea avizul pe respectivul proiect (Mediu, Gaze, Apavil, cei care furnizează energie electrică etc în funcție de proiect) este o documentație stufoasă, multe din documente urmând apoi să fie părți din documentație necesară desfășurării licitațiilor pentru atribuirea respectivei lucrări unei societăți care să o execute”.
Spuneam atunci că cele mai eficiente administrații și cei mai buni primari vor semna contractele de finanțare înainte de aceste termene. Guvernul a fixat mai întâi finalul lunii noiembrie, apoi a devansat până la finele lunii octombrie, data la care se pot încheia contractele de finanțare. Joi, 7 septembrie 2017, la orele 15.30, primarul localității Vlădeşti, Cosac Adrian, a semnat contractul de finanţare pentru realizarea obiectivului: – modernizare drumuri de interes local.
Suma totala alocată de către M.D.R.A.P. pe programul P.N.D.L. ll este 1.445.391,31 lei, reprezentand contravaloarea necesară modernizării a 15 drumuri de interes local în localitatea Vlădești.
În curând urmează a fi semnate și celelalte două proiecte aprobate: – modernizare și dotare Școală gimnazială Grigore Mihăescu corp A + B. și construcție pod peste râul Olănești. Adrian Cosac merită felicitat pentru această performanță mai ales că este viceprimar cu atribuții de primar și nu are în spate o vechime de 2-3 sau 4 mandate ca alți primari. De asemenea, merită felicitat întreg colectivul Primăriei Vlădeşti angrenat în acțiunile de pregătire a documentației necesară acestor proiecte care a lucrat pe timp de vară de multe ori peste program, pentru a se putea semna cât mai repede contractele de finanțare necesare dezvoltării comunității locale.

Traian GUMINSKI