Primăria Guşoeni – în război cu birocraţia avizelor

Administraţia din comuna Guşoeni a întâmpinat dificultăţi birocratice în realizarea documentaţiei pentru încheierea contractelor de finanţare a proiectelor aprobate de Guvern pe PNDL II.

“Suntem pe cale să definitivăm actele pentru proiectele legate de Grădiniţă, Dispensar şi Şcoală. Am avut probleme mari de tot datorită exigenţelor celor de la Cadastru. Deşi Dispensarul funcţionează de foarte mulţi ani în acea clădire am descoperit că nu îl avem intabulat. El a fost preluat de la Ministerul Sănătăţii care prin 2007 dăduse un HG iar cadastrarea se află într-o anexă a acelei Hotărâri de Guvern pe care nu am putut să o găsim. De la Bucureşti ne-au spus că anexele au fost trimise în teritoriu numai că la noi nu se află la primărie. A trebuit să convoc o şedinţă extraordinară de consiliu local şi să intabulăm provizoriu clădirea pentru a termina documentaţia. Ne cer aşa cum bine ştiţi o mulţime de documente, multe din ele necesită şi timp, dar şi fonduri pentru a le obţine şi fondurile trebuie achitate din bugetul local. La toate actele am avut probleme. Sper să reuşim să ducem la bun sfârşit dosarele şi să le duc la Minister în ultima săptămână din octombrie”, spune primarul Nicolae Concioiu.
Primăria Guşoeni este pe cale să piardă al patrulea proiect aprobat de Guvern. Primăria a solicitat Guvernului înlocuirea acestuia cu un alt proiect privind iluminatul stradal.
“Ne-au aprobat proiectul aşa cum v-am anunţat, dar ne-au dat 3, 5 miliarde de lei pentru construirea unui pod. Devizul însă fusese calculat cu mai mulţi ani în urmă când preţul materialelor era altul, al manoperei şi când nu se foloseau unele tehnologii de azi. Cu siguranţă nu puteam face acel pod cu 3,5 miliarde. Nu îl puteam face aşa cum trebuie. Nu s-ar fi băgat niciun constructor. Aşa că am cerut schimbarea lui însă până azi nu am primit niciun răspuns şi este foarte probabil să nu ne aprobe, mai ales că la Bucureşti la Minister este o adevărat nebunie o aglomeraţie fantastică de dosare pentru proiecte, sute de primării vin zilnic să depună să aducă acte suplimentare, probabil nimeni nu are timp să mai schimbe un proiect cu altul pentru o comună. Eu însă prefer să nu ne băgăm într-o lucrare pe care ulterior să nu o putem finanţa şi nici nu pot accepta să fie făcut un lucru de mântuială. Vom reface proiectul, calculele şi poate în faza următoare ne vor aloca o sumă mai mare”, spune edilul comunei, unul din cei mai responsabili primari vâlceni. (T.G.)