Poliţişti locali agresaţi în Piaţa Centrală

În cursul zilei de marţi, 12 septembrie, puţin după ora 15.00, echipajul Poliţiei Locale care efectua patrularea în zona centrală a municipiului, aflat la intrarea în parcarea subterană a Pieţei Centrale, a fost agresat pe neaşteptate, iniţial verbal, de un bărbat aflat într-o stare vizibilă de agitaţie.

La încercarea poliţiştilor locali de a linişti lucrurile şi de a stopa şuvoiul de insulte şi ameninţări cu moartea adresate lor, bărbatul a devenit violent şi l-a lovit peste faţă pe unul din agenţi; imediat după acest gest, atacatorul a fost imobilizat, culcat la pământ şi încătuşat, totodată fiind chemat şi echipajul de intervenţie rapidă cu ajutorul căruia a fost transportat la sediul Poliţiei Locale. De menţionat că pe tot parcursul acestor proceduri, bărbatul a proferat permanent injurii şi ameninţări cu moartea, în special la adresa tuturor oamenilor legii. În urma controlului corporal efectuat, s-a dovedit că este vorba de D. Marian, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în Budeşti, cunoscut ca o persoană agresivă şi cu internări numeroase la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean. Ca urmare a acestor circumstanţe, bărbatul a fost predat la U.P.U., de unde a fost internat la Spitalul nr. 2, iar împotriva acestuia a fost demarată la Parchetul local acţiunea de începere a urmării penale pentru infracţiunea de ultraj, totodată fiind amendat contravenţional cu suma de 800 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.