PNL Vâlcea îl susţine pe Ludovic Orban

Deşi mai multe surse indică faptul că preşedintele Klaus Iohanis ar dori ca PNL să aibă un lider pe care să-l poată controla liberalii vâlceni, i-au promis susţinere carismaticului Ludovic Orban care a ţinut un discurs electrizant în faţa unei săli pline!

Peste 500 de liberali au participat sâmbătă, 22 aprilie 2017, la Sala Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea la alegerea noii conducerii a organizaţiei judeţene. Invitat pe onoare a fost Ludovic Orban, singurul care şi-a depus oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL la nivel naţional, pentru Congresul care va avea loc în luna iunie, la Bucureşti. Liberalii vâlceni au mai avut şi alţi invitaţi din conducerile altor judeţe.
Ludovic Orban a criticat conducerea centrală pentru că a organizat sîmbătă, simultan, 10 Conferinţe Judeţene, lăsând să se înţeleagă că scopul a fost ca el să nu poată participa decât la una din ele. Liderul liberal a cerut sprijin pentru candidatura sa şi a solicitat liberalilor vâlceni să aleagă la Congres oameni capabili să reformeze partidul şi să readucă electoratul urban de dreapta lângă liberali.

Toţi invitaţii au lăudat activitatea deputatului Cristian Buican şi au declarat că acesta a pierdut anul trecut la mustaţă alegerile pentru Consiliul Judeţean datorită conducerii centrale care i-a interzis să îl desemneze pe Mircia Gutău drept candidat al PNL la primăria Râmnicu Vâlcea.În raportul de activitate prezentat, inclusiv deputatul Cristian Buican a enumerat printre cauzele rezultatelor proaste din ultimele alegeri din 2016 vina conducerii centrale a Partidului Naţional Liberal. Singurul candidat la şefia PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, şi-a prezentat şi programul politic, „Reclădirea încrederii în Partidul Naţional Liberal – Prin noi înşine!”. „Recâştigarea încrederii populaţiei în Partidul Naţional Liberal trebuie să reprezinte principalul scop din următoarea perioadă. Avem şansa, în aceşti doi ani până la următoarele alegeri, să clarificăm doctrinar şi ideologic drumul pe care partidul nostru trebuie să îl urmeze şi să acţionăm în consecinţă. Avem doi ani să ne aşezăm, să dezbatem, să discutăm şi să venim cu un răspuns clar, concis şi uşor de înţeles pentru toate problemele societăţii”, spune preşedintele PNL Vâlcea în programul său politic.

Conducerea PNL Vâlcea aleasă în Conferinţa Judeţeană

În urma votului, deputatul Cristian Buican a fost ales preşedinte al PNL Vâlcea pentru următorii 4 ani. Echipa cu care pleacă la drum este:
Primvicepreşedinţi – senatorul Romulus Bulacu şi Claudia Banu
Vicepreşedinţi: Ion Bîzîc, Victor Popescu, Gheorghe Fârtat, Cecilia Văduva, Victor Stănculescu, Aurel Simion, Roxana Călina Roşu, Gheorghe Folea.
Secretar general al partidului este Samoil Vîlcu, iar secretari generali adjuncţi: Algina Tricuţă şi Marius Stoian.

Traian Guminski