Piaţă modernă în Bălceşti

Strada Leon Dumitrescu din oraşul Bălceşti, va fi asfaltată în această primăvară, a anunţat primarul Ion Curelaru. În paralel, edilul PSD continuă lucrările de refacere a trotuarelor şi de amenajare a parcului din centrul oraşului.

„Vom mai moderniza în această primăvară drumul care duce la Biserica de la Boghea, un drum de la Bărcăneşti, Strada de la Irimeşti, către biserica din zona respectivă şi, nu în ultimul rând, Dosul Boghii. Aceste căi de acces însumează în jur de 2,5 kilometri. După alegerile locale, adică prin iulie, vom recondiţiona şi piaţa, care va fi racordată la apă şi canalizare. Vom amenaja o hală de 400 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din piaţă va fi acoperită. Piaţa are acum 20 de mese şi, separat, sunt lactatele.După ce piaţa va fi modernizată, producătorii agricoli, comercianţii şi cumpărătorii nu vor mai sta iarna în frig, vara în soare. Vor fi condiţii decente şi fiecare vânzător va avea apă la robinet”, a anunţat Ion Curelaru. Primarul din Bălceşti a menţionat că, în toată piaţa, vor fi montate pavele, copertinele vor fi recondiţionate, la fel şi mesele şi scările de la intrare.
Recentele sondaje efectuate de liberali în zonă îl poziţionează pe Curelaru favorit pentru obţinerea unui nou mandat în 5 iunie.