Pianiști în concurs la Râmnicu Vâlcea! 63 de concurenți se bat pentru premiul de 1000 de euro

Timp de trei zile, Filarmonica “Ion Dumitrescu” și Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea găzduiește cea de-a zecea ediție a concursului de pian „Irina Șațchi”. 63 de concurenți veniți din toate colțurile țării vor să-și dovedească valoarea și să câștige premiul cel mare, în valoare de 1000 de euro.

Tinerii pianiști sunt convinși că vor impresiona juriul și că vor ajunge să cânte pe marile scene ale lumii. Ei spun că nu vor renunța niciodată la marea lor pasiune. Pe de altă parte, organizatorii recunosc că departajarea o să fie greu de făcut, valoarea participanților fiind una mare. Concursul se adresează tinerilor profesioniști sau amatori, care încă sunt elevi, festivitatea de premieră urmând să aibă loc duminică. “Este un concurs important care și-a câștigat prestigiul în acești zece ani. Este o ediție jubiliară, în memoria unui profesor de pian, o persoană discretă şi modestă care merită omagiul nostru încă ani mulți de acum în colo. În lumina acestei moșteniri lăsate orașului se desfășoară concursul. Tinerii care vin știu deja că este un nivel care a tot crescut de la an la an. Nouă o să ne fie foarte greu să jurizăm, sperăm să luăm cele mai bune decizii. Concursul se adresează și amatorilor și profesioniștilor. Juriul este format și el din colegi de elită din mai multe generații și orașe și asta cred că este o garanție a ceea ce se va întâmpla. Pe acești copii nu-i așteaptă o viață ușoară, trebuie să muncească foarte mult și să aibă o seriozitate deosebită. important este să aibă și noroc, să fie supuși cât mai puțin tentațiilor care există acum. Încerc din răsputeri să păstrez o linie de conduită, fără subiectivisme care să distorsioneze rezultatele și cred că prestigiul acestui concurs ține și de jurizare, una pe care o dorim curată”, ne-a declarat Viniciu Moroianu, profesor, președintele juriului.

“Este o primăvară muzicală la Râmnicu Vâlcea. Așa cum am spus de mai multe ori, luna mai ar trebui declarată luna muzicii aici. Este o ediție aniversară și una foarte puternică. Sunt aici 63 de concurenți veniți din cele mai puternice centre muzicale ale României, de la București, Cluj, Craiova, Brașov sau Ploiești dar și din centre mai micuțe ca Roman, Slatina, Chiajna sau Buftea. George Enescu spunea că pentru un bun pianist este nevoie de 99 la sută transpirație și 1 la sută inspirație. Este nevoie de multă muncă și dacă mai vine și o recompensă pentru această muncă, cu atât mai bine este”, completează Dorina Arsenescu, președinte Asociația Culturală Irina Satchi. Concursul poartă numele profesoare Irina Şaţchi-Popovici care a trăit în perioada 1909-1988), muzician de prestigiu şi animator cultural al vieţii artistice vâlcene.

Gabi Cârjaliu