Pesceana Vâlcii – o localitate care se dezvoltă sub mâna de gospodar a lui Ion Vasile

Una dintre cele mai frumoase comune aşezată pe dealuri unde legende din timpuri demult apuse încă mai scriu istoria acestui loc, la aproximativ 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, este localitatea Pesceana, o localitate care pe zi ce trece se dezvoltă. Edilul şef al comunei, Ion Vasile, are numeroase proiecte pentru acest loc pentru a-l dezvolta şi a-l aduce la standarde europene, un loc care să atragă tineret şi posibili investitori.

Încă de la intrarea în comună se vede mâna de gospodar. Când am ajuns la Primăria Pesceana, Ion Vasile era pe teren pentru a superviza lucrările din localitatea cu şase sate şi anume Lupoaia, Ursoaia, Roeşti, Pesceana, Cermegeşti, Negraia. În prezent, în Pesceana de pe dealuri unde numeroase legende scriu istoria unei comune vechi de sute de ani se continuă lucrările la proiecte începute de ceva timp.
„Pe Ordonanţa 28 avem două proiecte în derulare în valoare de un milion lei. Unul dintre ele este modernizare drum pe o lungime de 5,7 km. S-a executat 75 % din el. Cel de-al doilea proiect este cel de alimentare cu apă unde avem peste 80% realizată investiţia. Acum se lucrează la bazinul de apă şi la poduri unde se izolează ţeava. Cele două proiecte vor fi finalizate la sfârşitul anului. O altă realizare importantă pe care am avut-o este construcţia a două poduri în satul Ursoaia, cu o valoare de 20 miliarde lei vechi, iar banii ne-au fost daţi în 2014 de Guvernul Ponta pentru situaţii de urgenţă.

În prezent pe pilonul 2 pe Ordonanţa 28 am depus 13 proiecte. La ora actuală aşteptăm evaluarea acestora şi sperăm şi aprobarea lor. Avem depuse proiecte pentru canalizare pe 11 km, extindere apă pe încă 20 km, plus că suntem şi în ADI APA Vâlcea şi avem şi master plan pentru aşa ceva. Mai avem un proiect pentru modernizare drumuri în satele Ursoaia şi Lupoaia, acolo s-a finalizat cu apa şi trebuie să asfaltăm. De asemenea, vrem să modernizăm dispensarul deoarece este foarte vechi, din anul 1972, modernizare şcoală unde am prins şi o sală de sport, modernizare primărie care va include refacerea acoperişului, cumpărarea unei centrale, construirea a cinci poduri peste pârâul Pesceana şi peste pârâul Negraia, construirea unei grădiniţe, împrejmuire bază sportivă, modernizare târg săptămânal şi infiinţarea unui târg de animale vii ca cetăţenii să aibă unde să-şi vândă animalele. Un alt proiect important este modernizarea iluminatului public. Ni se acordă până la 650 de lămpi cu leduri, astfel se face economie de curent, dar şi de bani. Un alt proiect este tot pe modernizare drumuri, pe o lungime de 4,7 km, vrem astfel să ne unim cu Roeştiul de Cerna unde se va face groapa de selectare a gunoiului. De aici de la noi de la Pesceana, cei care vin dinspre Drăgăşani, dacă vor să ajungă la Roeşti, trebuie să ocolească 30 şi ceva de kilometri pe Cotoşmanu. De aici de la noi vor fi doar 4,7 km dacă vom realiza acest drum”, ne spune primarul social democrat al comunei Pesceana, Ion Vasile.

Valoarea celor 13 proiecte depuse de administraţia locală din Pesceana se ridică la aproximativ 600 miliarde lei vechi. „Ca să ieşim la lumină şi să devenim o localitate care se poate ridica la standarde europene, ne-ar mai trebui încă vreo 300 milioane lei vechi, deci în total cam o mie de milioane lei vechi”, conchide edilul şef de la Pesceana, care ne-a plimbat prin frumoasa localitate pentru a ne arăta locurile unde vor fi demarate proiectele viitoare.

Letiţia Lazăr