O nouă pădure ia naştere în Râmnic

Una din Agenţiile statului român mâncătoare mare de bani publici este “Administraţia Naţională Apele Române”, înfiinţată în 2002 şi având în prezent o organigramă mai mult decât stufoasă şi la nivelul central, dar şi la cel al celor 11 Administraţii Bazinale de Apă.

Normal că instituţia a fost “burduşită” în aceşti ani de oameni de casă ai partidelor politice sau mari granguri din partide care au pus mâna pe posturile cheie şi ulterior au angajat o altă clientelă politică pe funcţiile mai mici. Miliarde grele manipulează aceşti oameni anual, iar Agenţia deţine sedii luxoase, vile de protocol cochete de care nu ştie nimeni şi care se închiriază cui trebuie şi când trebuie, autoturisme de lux drept maşini de serviciu, locuinţe de serviciu şi privilegii pentru feudalii din conducere. Doar nu degeaba se duc periodic lupte grele, uneori în cadrul aceleiaşi grupări politice, între cei care vor să pună mâna pe posturile care permit gestionarea resurselor publice.
Nu acesta este însă scopul acestui articol. Ideea este că multe oraşe, printre care şi Râmnicu Vâlcea, se află pe marginea unor cursuri de apă sau chiar la bifurcaţia unor cursuri. Administraţiile locale nu pot folosi cursurile de apă şi albiile acestor râuri care aparţin Administraţiei Apelor. Nu pot aloca fonduri pentru amenajări, nu pot aloca fonduri pentru curăţenie, nu pot igieniza cursurile şi nu le pot administra în interesul comunităţilor.
În Râmnic la vărsarea râului Olăneşti înOlt s-a format, în ultimii ani, datorită depunerilor aluvionare, o adevărată deltă. Un întreg ecosistem se dezvoltă aici. A luat naştere un crâng care se transformă în pădure, dezvoltarea vegetaţiei a atras diverse specii de păsări la cuibărit, dar şi alte animale. Malurile uneori sunt inundate de gunoaie, se aruncă peturi, aurolacii triăesc aici în sezonul cald încercând să vâneze clandestin raţe, gâşte sau să fure ouăle din cuiburi. Este un teritoriu în care trăiesc şi câinii vagabonzi. Treptat, locul de la podul din Ostroveni în jos va deveni o junglă.
Ei bine parlamentarii, nu numai cei vâlceni, trebuie să intervină şi să emită o lege. Una simplă şi nu cu multe articole. Una prin care la cererea oricărei administraţii locale situată pe un curs de apă porţiunea din acel curs care tranzitează localitatea respectivă, cu maluri şi albie cu tot să fie cedată administraţiilor respective, iar aceasta să o poată exploata şi întreţine după cum stabileşte Consiliul Local.
În prezent, Primăria Râmnicu Vâlcea nu poate face nimic în acea zonă. Nu o poate igieniza cu bani publici, nu poate stabili tăierea vegetaţiei mai ales a arborilor mai mari, decolmatarea, scoaterea de pământ din albie şi depunerea lui în alte zone din oraş unde ar fi necesar. Nici Direcţia Silvică nu poate face ordine sau stabili un perimetru de exploatare al vegetaţiei şi faunei pentru că teritoriul aparţine unei agenţii aflată în subordinea unui sistem. Un sistem ticăloşit. Un fel de stat în stat sau stat paralel cum ar spune unii, unde banul public este mânuit spre binefacerea unui grup restrâns de persoane.
Credem că statul ar putea face economii serioase la cheltuieli dacă ar vinde o parte din proprietăţiile Administraţiei Apelor şi ar mai trimite acasă mulţi dintre salariaţii de aici angajaţi pentru a avea un job.

Traian Guminski