Mircia Gutău face cadou consultaţii oftalmologice

Respins de liberali, de pesedişti şi de ALDE, fostul primar la Râmnicului nu renunţă la ideea de a candida pentru un nou mandat anul viitor!

Şi face o mişcare tipică mentalităţii sale de om, care ştie ca trebuie să dai, ca să primeşti. Duminică dimineaţa, 29 noiembrie, toate apartamentele din cartierul Ostroveni (cel mai mare din municipiu) au avut în prag un plic. Un plic în care Mircia Gutău, în parteneriat cu firma Lent Optik, anunţa cadouri de Luna cadourilor. De fapt, toţi locuitorii primesc în luna decembrie: consultaţii optometrice, măsurarea tensiunii oculare, măsurarea tensiunii arteriale şi testarea glicemiei. Totul la preţ zero într-un cabinet din Ostroveni! Adică exact în cartierul de reşedinţă şi fieful liderului judeţean social democrat Constantin Rădulescu! Aşteptăm replica pesediştilor, dar şi a liberalilor la această acţiune!