Medicii de familie şi generalişti, la discuţii cu prefectul Florian Marin

Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, va convoca joi, 16 noiembrie 2017, începând cu orele 8:30, o întâlnire de lucru, la sediul Instituției Prefectului, la care vor participa alături de Aurora Gherghina, subprefectul județului Vâlcea, reprezentanți ai Asociația Profesională a Medicilor de Familie, Medicii Generaliști din județul Vâlcea și conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

Întâlnirea a fost solicitată de către reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor de Familie, Medicii Generaliști din județul Vâlcea în data de 2 noiembrie 2017, moment în care aceștia au pichetat Instituția Prefectului.
Tema întâlnirii va fi reprezentată de „identificarea unor soluții posibile a fi puse în practică pe plan local, care să contribuie la îmbunătățirea actului medical, cu efecte benefice asupra stării de sănătate a populației județului Vâlcea”.