La Roşiile se inaugurează prima reţea de alimentare cu apă

Primarul Doru Constantin Diaconu s-a deplasat la Craiova, luni, 4 decembrie, pentru a mai duce nişte acte necesare pentru închiderea unei lucrări importante pentru comună.

Până cel târziu 20 decembrie trebuie să aibă loc recepţia lucrării de realizare a reţelei de alimentare cu apă (11,7 km) şi a reţelei de canalizare (11,7 km). Este vorba de o primă reţea. Guvernul a aprobat anul acesta finanţarea extinderii acestei reţele cu încă 29 de kilometri.
“După recepţie urmăm să luăm avizele de funcţionare, de dare în funcţiune a acestora şi apoi să găsim varianta cea mai bună şi acceptabilă ca preţ pentru ca să se racordeze la reţea cât mai multe gospodării. Voi prezenta consiliului local metodele prin care administraţia poate gestiona reţeaua, iar consiliul va decide cum vom face. Fie vom preda reţeaua către APAVIL, fie va trebui să înfiinţăm o societate a primăriei care să gestioneze reţeaua unde va trebui să angajăm personal calificat”, ne-a declarat edilul din Roşiile. (T.G.)