HRAM “Mănăstirea” din Pleşeşti-Roşiile, la ceas de sărbătoare de Sfântul Nicolae

Roşienii spun că se duc la „Mănăstire”. Aşa este cunoscută bisericuţa din satul Pleşeşti cu hramul Sfântul Nicolae care îşi deschide mâine, 5 decembrie, porţile pentru credincioşi.

„Haiducul Dragu are construite trei biserici pe aceeaşi linie: una la Roşiile, alta la Grădiştea, şi alta la Roeşti. Vechiul ei hram este Intrarea Maicii Domnului în Biserică. După spuse, datează de pe la 1600. Ultima pictură este de pe la 1802, se află în altar şi are şapte straturi. De asemenea, pictura din naos diferă de pictura din pronaus şi altar. Sunt trei stiluri de frescă”, ne povesteşte preotul paroh Ion Băescu. O altă variantă este că această biserică ar fi fost ridicată în 1793 de preoţii Ioan şi Preda Pleşescu şi diaconu Marin Pleşescu. Pictura a fost făcută între 1802-1803, iar în altar sunt inscripţii ale lui Nicolae Pleşoianu. Faţada exterioară a acestei biserici reprezintă diverse scene din viaţa omului.
În altar este trecut pe pictură anul 1803, iar altă pictură reprezintă chiar biserica din satul Pleşeşti.
Tot preotul paroh Băescu mărturiseşte: „Această biserică este printre puţinele care are pictate moartea cu coasa. De asemenea, inedit este şi faptul că de-a lungul timpului mulţi enoriaşi au încercat să o văruiască şi respectivii au avut o moarte suspectă, şi anume au murit în scurt timp. Dacă eşti în apropiere, sau în incintă, nu trebuie să vorbeşti de ea pentru că ţi se întâmplă lucruri neobişnuite. Nici soţia mea nu a crezut până nu i s-a întâmplat”.
Există şi a treia variantă care spune că în 1633 a început construcţia şi s-a finalizat în 1791. Există o asemănare între această biserică şi biserica din Curtea Seminarului Teologic Ortodox din Mofleni-Craiova. (L.L.)