HCM Râmnicu Vâlcea va disputa două meciuri amicale cu Dinamo București

HCM Râmnicu Vâlcea va disputa două jocuri amicale, ambele în Sala Sporturilor Traian, programate miercuri, 31 august (ora 18.00) şi joi, 1 septembrie (ora 10.00), cu Dinamo Bucureşti, formație care activează în Divizia A.

Înaintea amicalului de miercuri seara, HCM Râmnicu Vâlcea se va prezenta publicului înainte de startul în noul sezon, ocazie cu care sperăm să fiți alături de echipa noastră. De remarcat faptul că intrarea publicului este gratuită la ambele jocuri. HCM Râmnicu Vâlcea va disputa primul joc din Liga Națională pe data de 9 septembrie (ora 18,00), în Sala Sporturilor Traian, cu U Cluj Napoca.
Lot actual HCM Râmnicu Vâlcea:
Portari: Petra Blazek, Daniela Vălean,
Extreme: Ana Maria Simion, Hermina Stoicănescu, Cristina Florica
Interi: Andreea Adespii, Andrea Beleska, Ines Khouildi,
Centri: Ani Senocico, Maria Gavrilă,
Pivoţi: Elaine Barbosa, Florentina Craiu, Nicoleta Safta
Antrenori: Constantin Ștefan (Master coach), Maria Duca (secund), Nicoleta Lazăr (antrenor cu portarii)