Handbal feminin! Două victorii și o înfrângere la Zalău pentru HCM

Echipa de handbal feminin, HCM Râmnicu Vâlcea, a participat la un nou turneu amical, de această dată la Zalău. Echipa noastră a reușit două succese, în fața echipei a doua a Zalăului, 35-27 și în fața unguroaicelor de la Kisvardai, 29-26 dar a pierdut contra primei echipe antrenate de Gheorghe Tadici, 21-25.

La turneu ar mai fi trebuit să fie prezente unguroaicele de la Elore Bekescsabai, dar acestea au anunțat în ultimul moment că nu mai vin. Cum meciul dintre HC Zalău 1 și HC Zalău 2 nu s-a mai jucat, nu s-a mai făcut un clasament final al “Cupei Consiliului Judeţean Sălaj”, care a ajuns la cea de-a noua ediţie. “A fost un turneu bun de pregătire, în care echipa noastră a confirmat că e pe un drum bun. Toate jucătoarele sunt în creștere de formă”, a declarat la final presedintele HCM, Petre Berbecaru. Pentru echipa noastră urmează alte două meciuri amicale, pe 25 și 26 ambele în deplasare cu Rapid București, formație promovată în Liga Națională la finalul sezonului trecut, după o mare luptă cu Dinamo București.

Rezultatele complete ale turneului:

18 august, ora 10:00 – HCM Râmnicu Vâlcea-KC Kisvardai 29-26 (14-13)
18 august, ora 17:30 – HC Zalău II-KC Kisvardai 28-27 (13-13)
18 august, ora 19:15 – HC Zalău-HCM Râmnicu Vâlcea 25-21 (9-11)
19 august, ora 10:00 – HC Zalău II-HCM Râmnicu Vâlcea 27-35 (9-17)
19 august, ora 11:30 – HC Zalău-KC Kisvardai 26-27 (15-14)

Gabi Cîrjaliu