Haideţi la Vaideeni unde vă aşteaptă sărbătoarea de suflet „Învârtita Dorului”!

Timp de două zile, în comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, va avea loc sărbătoarea păstorilor Festivalul Folcloric Păstoresc “Învârtita Dorului”. Această manifestare ajunsă la cea de a XXXIX –a ediţie şi este organizată de Primăria Vaideeni şi Consiliul Local Vaideeni.

SÂMBĂTĂ, 24 IUNIE:

Ora: 17.00
Căminul cultural Vartolomei Todeci:
Expoziţie de fotografie:
Vaideeni în alb şi negru (momente importante din viaţa oamenilor din aceasta enclavă păstorească) proiect manifest realizat de: Asociaţia Culturală Moştenitorii
Expoziţie de cămăşi: IA- trecut şi viitor – expoziţie dedicată zilei internaţionale a IE-i proiect manifest realizat de:
Asociaţia Culturală Moştenitorii
Lansare de carte:
– Reeditare volum: „Istoria Pămnâtului Natal” – autor Adam Toma-Băncescu
– volum de poezii – „Poezii şi cântece păstoreşti” – autor Vartolomei Todeci
– Brâncuşi – Prinţ al Formei Pure
Autor: Ana Calina Garaş, membru al Uniunii Scriitorilor Filiala Bucureşti

Ora: 20.00
platoul Învârtita Dorului
În concert: Elena Merişoreanu, Mariana Anghel, Steliana Sima, Robert Târnăveanu, Mihaela Petrovici, Dumitru Margine
prezintă Georgel Nucă.
Cu participarea tinerilor:
Anamaria Iorga, Ana Maria Gheorghescu, Bogdan Cioranu, Mădălina Popescu, Marius Ţugulescu, Ilie Dură, Adelina Popa, Răzvan Năstăsescu, Adriana Anghel, Cristina Bugnar, Alexandra Bleaje, Andrei Hereşanu, Leonard Petcu, Raluca Tărtăreanu, Bălţatu Andreea-Maria, Crăciunescu Mihaela, Apostoloiu Ana Floriana, Mihail Tiţoiu, Băluţă Ştefan, Băluţă Adrian, Roşianu Bogdan, Handolescu Bogdan, Formaţia Ştefan Săvoiu, Ansamblul “Mioriţa” din Vaideeni şi Ansamblul folcloric “Rapsodia Trişcaşilor” – Leşu (Bistriţa-Năsăud)

DUMINICĂ, 25 IUNIE:

0ra 11.30 – centrul civic – Deschiderea festivităţilor
Ora 12.30 – parada portului popular spre platoul Învârtita Dorului
Ora 13.00 – spectacol folcloric susţinut de formaţiile din:
jud. Vâlcea: Vaideeni, Băbeni, Horezu, Păuşeşti – Ansamblul „Glasul Otăsăului” *
jud. Alba: Şugag, Vinerea Cugir * jud. Argeş: Corbi, Galeşu
jud. Bistriţa Năsăud: Leşu * jud. Dâmboviţa: Runcu * jud. Gorj: Baia de Fier, Novaci, Polovragi
jud. Hunedoara: Orăştie * jud. Sibiu: Cristian, Gura Râului, Jina, Poiana Sibiului, Răşinari, Sadu, Sălişte, Tilişca, Turnu Roşu * jud. Tulcea: Ansamblul Odyssea.